Locuinţele vechi din sectoarele 1, 2 şi 4 s-au ieftinit

Data: 16 Martie 2009

Preţul mediu al locuinţelor vechi din Bucureşti s-a redus în luna februarie faţă de ianuarie cu 2%, în condiţiile în care în sec-toarele 5 şi 6 s-a înregistrat o creştere a preţurilor cu 3%, respectiv 8%, iar apartamentele din sectoarele 1, 2 şi 4 s-au ieftinit cu 6-7%, potrivit estimărilor specialiştilor.

În cazul locuinţelor din ansamblurile rezidenţiale noi din Bucureşti, preţurile s-au menţinut la nivelul din ianuarie, de 1.778 de euro pe metru pătrat suprafaţă construită, plus suprafaţa teraselor, se arată în cel mai recent indice imobiliar care evaluează evoluţia lunară a preţurilor de pe piaţa rezidenţială din Capitală. Astfel, la nivel global, preţul mediu al locuinţelor din Capitală a avut o depreciere moderată, de doar 1%. În ceea ce priveşte piaţa locuinţelor vechi, deşi cumulat preţul mediu s-a menţinut aproape de nivelul din ianuarie, la nivel de sector evoluţia este diferită. „Două dintre cele şase sectoare au înregistrat creşteri ale preţurilor cerute în februarie, respectiv în sectorul 6 s-a resimţit o creştere de 3%, iar în sectorul 5 de 8%. La polul opus s-au aflat sectoarele 1, 2 şi 4, unde preţurile cerute de vânzătorii de apartamente au scăzut faţă de luna ianuarie cu valori cuprinse între 6 şi7%. Sectorul 3 este singurul în care preţurile nu s-au modificat în luna februarie“, susţin specialiştii. Astfel, în sectorul 6 preţul mediu pe metru pătrat a ajuns la 1.145 de euro, înregistrând însă o scădere cu 32% faţă de nivelul de acum şase luni. În sectorul 5 preţul se situa, în februarie, la 1.378 de euro/mp, cu 16% mai puţin faţă de vara anului trecut.