Locul întâi pentru violoncelul românesc la Moscova

Data: 07 Iulie 2015

La încheierea celei de-a XV-a ediție a prestigiosului Concurs Internațional „Ceaikovski”, un român a luat locul întâi cu violoncelul său. Andrei Ioniță și pianistul rus Dmitri Masleev au luat locul 1, fiecare cu instrumentul său, în ediția concursului care a omagiat împlinirea a 175 de ani de la moartea compozitorului rus Piotr Ceaikovski. Această competiție a muzicii culte reunește, din patru în patru ani, aproximativ 120 de candidați la patru categorii: pian, vioară, violoncel și canto. Laureații desemnați de juriu pentru fiecare domeniu au fost anunțați într-o ceremonie desfășurată miercuri seara la Moscova, în care primii clasați au primit câte o medalie de aur și 30.000 de dolari. (Dan Cârlea)