Locuri în licee pentru elevii cu cerinţe speciale
Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) vor avea din această vară locuri speciale la admiterea în licee și școli profesionale, pe modelul celor alocate romilor şi copiilor din Republica Moldova, a anunţat ministrul educaţiei, Monica Anisie, pentru portalul Edupedu.ro.
Măsura autorităţilor vine după o hotărâre luată în luna februarie de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma sesizării venite din partea preşedintelui Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, psihologul Ana Dragu. Locuri speciale pe modelul copiilor romi vor fi alocate şi la admiterea în universităţi. CNCD a acordat termen de o lună pentru ca Ministerul Educației să adopte măsuri afirmative pentru copiii cu CES.
Procedura de repartizare în licee a elevilor cu cerințe educaționale speciale va fi întocmită în cursul acestei săptămâni împreună cu specialiştii din cadrul Autorităţii Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii şi Adopții (ANDPDCA). „Pentru anul acesta școlar, procedura pe care o vom realiza împreună cu ANDPDCA va prevedea repartiția acestor copii pe locurile suplimentare, în etapa cazurilor speciale. Anul acesta am modificat admiterea și pentru elevii de etnie romă, nu se mai realizează în ședință publică, ci prin repartiție computerizată în etapă specială, cu înscrieri în 4-5 iulie. Deci, tot într-o etapă specială se repartizează anul acesta și elevii de etnie romă, și la fel se vor repartiza și elevii cu CES”, a mai declarat ministrul educaţiei, citat de același portal. Aşadar, repartiţia copiilor cu CES se va face pe locurile suplimentare, în etapa cazurilor speciale.
(Oana Nistor)