Logos şi poezie
La poarta paradisului pierdut
de Vasile Voiculescu Azi am trecut s-o vad, înstrăinată, Grădina-n care-o vară ne-am iubit ... Podoaba-n zdrenţe-i spânzură uscată, Rugini a prins frunzişul răvăşit, Iar parcul, raiul nostru de-altădată, Cu ziduri alţii azi l-au ocolit. E ceasul vechi al dragostei, e seară, Şi, dând să intru, stau înfiorat: Înaltul plop la porţi m-aşteaptă iară, Dar toamna purpurie l-a schimbat În galben stâlp pâlpâitor de pară, Ce freamătă, de vânturi zbuciumat. Şi-n vijelia ce s-a-ncins să-l bată, Aprinsul plop acolo mi-a părut Că-i sabia de foc neîndurată Pe care Heruvimul nevăzut O flutura spre lumea blestemată La Poarta Paradisului pierdut.