Luca 9, 44-50 (Exemplul copilului)
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Și a intrat acest gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis: Oricine va primi pe pruncul acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
Copiii ne învață
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXIX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 904
„... Să nu căutăm să punem la inimă relele ce ni le fac alții, că de le punem la inimă, ne facem nouă înșine rău și ne slăbănogim sufletul. Nu ne este atât de mare durerea pricinuită de răutatea semenului nostru cât durerea pricinuită de chinul nostru sufletesc. De aceea plângem și suntem abătuți când ne ocărăște cineva; de aceea când ne răpește cineva ceva pățim ce pățesc copiii cei mici, pe care îi zădărăsc cei mai în vârstă și mai șugubeți supărându-i pentru niște lucruri de nimic, nu pentru cine știe ce mare lucru; aceia, dacă îi văd pe cei mici că se supără, continuă să-i necăjească; dar, dacă îi văd că râd, îi lasă în pace. Noi însă suntem și mai nepricepuți decât copiii; plângem tocmai pentru acele lucruri pentru care ar trebui să râdem. De aceea, vă rog să lăsăm această judecată copilărească și să îmbrățișăm cerurile. Hristos vrea să fim bărbați, bărbați desăvârșiți. Așa a poruncit și Pavel, zicând: Fraților, nu fiți copii cu mintea, ci cu răutatea fiți prunci (I Corinteni 14, 20).”
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 217, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 409
„Întrebarea 217: Cum vom primi Împărăția lui Dumnezeu ca pruncul? Răspuns: Dacă ne vom face ca aceștia pentru învățătura Domnului, adică așa cum este copilul în cele ce învață; nu contrazice, nici nu se arată față de dascăli că știe bine (multe), ci primește cu credință și cu supunere cele ce i se predau.”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXXIII-a, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 295
„Să întrebăm copilăria, să vedem dacă se găsește în ea nelegiuire, lăcomie, ambiție, vicleșug, sălbăticie, semeție. Nu cunoaște nimic al său, nu pretinde pentru sine nici o mărire, nu știe dacă este mai presus de altcineva, nu înșală, nu vrea și nici nu poate să se răzbune. Cu suflet curat și simplu nu poate să înțeleagă ce este semeția.”
(Pr. Narcis Stupcanu)