Duhul Sfânt lucrează în noi

Data: 18 Iunie 2024

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 39

„Prin Duhul inimile se înalță, cei neputincioşi sunt conduşi de mână, cei ce sunt pe calea virtuții se desăvârşesc. Luminând pe cei care s-au curățit de orice pată, îi arată duhovniceşti, datorită comuniunii cu El. Şi după cum (se întâmplă cu) corpurile strălucitoare şi cu cele transparente, că atunci când o rază cade peste ele devin mai strălucitoare şi altă strălucire porneşte din ele, la fel se întâmplă şi cu sufletele purtătoare şi iluminate de Duhul, ele însele devin duhovniceşti şi răspândesc altora harul. Urmare a acestui fapt este prevederea celor viitoare, tâlcuirea tainelor, cunoaşterea celor ascunse, harismele, viața cerească, conviețuirea cu îngerii, bucuria fără margini, rămânerea permanentă (în comuniune) cu Dumnezeu.”

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia VI, Cap. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 146-147

„Duhul nu «se odihneşte» asupra oricui, după cum citim, ci numai peste sfinți şi peste cei fericiți. Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste cei care au o inimă curată (Matei 5, 8) şi peste cei care au curățit sufletul lor de păcat (Romani 8, 10-11). Dimpotrivă, el nu sălăşluieşte într-un trup apăsat de păcat, chiar dacă cândva a sălăşluit într-însul. Duhul Sfânt nu îngăduie nici o comunicare, nici o împărțeală cu duhul răului. E sigur că din clipa păcatului, duhul răului, care-i în sufletul cuiva, este cel care îşi are partea sa. Când e lăsat să intre şi să sălăşluiască în noi prin cugetele sale rele şi pofte rele, Duhul Sfânt se află în strâmtoare şi eu îmi îngădui să afirm că Duhul Sfânt este alungat din noi. De aceea, Apostolul, ştiind că aşa se petrec lucrurile, dă sfatul: Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4, 30). Prin păcat întristăm, deci, pe Duhul Sfânt, iar printr-o viață dreaptă şi sfântă, îi pregătim în noi un sălaş.”

 (Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)