Lucrarea „Răscumpărând vremea“, lansată într-o parohie clujeană

Data: 26 Noiembrie 2014

La Parohia „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a avut loc duminică seara lansarea cărţii „Răscumpărând vremea“, scrisă de Arhimandritul Zaharia Zaharou. Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect al Editurii „Renaşterea“ a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care îşi propune să aducă mai aproape de cititori cartea religioasă, cu scopul de a îmbogăţi duhovniceşte pe credincioşii din parohii, pentru a se putea lupta împotriva unuia dintre cei „trei uriaşi ai patimilor“, şi anume neştiinţa, şi a-i ţine departe pe ceilalţi doi, uitarea şi nepăsarea.

Directorul editurii amintite, pr. Cătălin Pălimaru, şi redactorul-şef îngrijitor de ediţie, pr. Florin-Cătălin Ghiţ, au destăinuit celor prezenţi câte ceva din bogăţia şi profunzimea Ortodoxiei, aşa cum mărturisesc marii trăitori prin viaţa şi cuvintele lor, printre care se numără şi părintelui Zaharia. Părintele paroh Nicolae Buda a prezentat Editura „Renaşterea“ şi importanţa ei în propovăduirea credinţei noastre prin cuvântul scris. Apoi, părintele Cătălin Pălimaru a vorbit despre  arhimandritul Zaharia Zaharou, vieţuitor la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Essex, Anglia, autorul acestei cărţi care cuprinde conferinţele susţinute în anul 2012 la Cluj-Napoca, la întâlnirile cu preoţii, teologii şi cu credincioşii.

Inima vieţii creştine

Cuprinsul cărţii a fost prezentat de unul din traducătorii acesteia, părintele Florin-Cătălin Ghiţ. În carte este subliniată importanţa Sfântei Liturghii, ca inimă a vieţii creştine, pentru care credincioşii sunt chemaţi să se pregătească cu rugăciune, smerenie, pocăinţă şi cu dragoste. Prin dialogurile, răspunsurile şi temele abordate, cartea este actuală pentru că fiecare se poate regăsi, cu toate frământările în legătură cu viaţa duhovnicească proprie, în soluţiile duhoviceşti oferite de un mare duhovnic al timpurilor noastre prin intermediul acestei cărţi, din care răzbate nevoia „să răscumpărăm vremea“ prin înmulţirea nevoinţei şi a dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

Interesul mare al cititorilor pentru această carte, dar şi pentru alte lucrări de la standul Editurii „Renaşterea“. s-a concretizat prin epuizarea rapidă a stocului, dovadă a iubirii credincioşilor pentru cartea religioasă şi grija acestora pentru suflet. (Marilena Asănică)