Lucrările Centrului „Sfântul Nectarie Taumaturgul“ au fost încheiate
O delegaţie a Ambasadei Elveţiei în România a efectuat ieri, 9 august, o vizită pentru recepţia lucrărilor la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie Taumaturgul" din incinta Bisericii "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc din Bucureşti. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a prezentat edificiul şi dotările domnului Marc Bruchez, ataşat economic şi reprezentant al Ambasadei Confederaţiei Elveţiene în România, şi domnului Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 al Capitalei, în calitate de finanţatori.
Centrul îşi va începe activitatea pe 1 octombrie şi va fi inaugurat oficial printr-o slujbă de sfinţire oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia manifestărilor dedicate hramului Catedralei patriarhale. Cu acest prilej, la centru vor fi aduse, de către o delegaţie bisericească din Grecia, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, care va fi ocrotitorul noului centru destinat bolnavilor de cancer în fază terminală. Proiectul a fost realizat de Patriarhia Română şi de Arhiepiscopia Bucureştilor, cu sprijin financiar oferit de Ambasada Elveţiei în România şi Primăria sectorului 2 al Capitalei. "Sunt foarte impresionat de ceea ce am văzut vizitând acest proiect deoarece este realizat la standarde calitative foarte înalte. Acest centru este dovada unei colaborări pozitive şi foarte fructuoase între Confederaţia Elveţiană şi autorităţile publice şi bisericeşti din România. Am dorit să sprijinim înfiinţarea acestui centru pentru că cererea de proiect a fost foarte bine fundamentată, iar atunci când primim o cerere de proiect bine argumentată nu există altă variantă decât să încercăm să ne implicăm în finanţarea şi realizarea proiectului respectiv", ne-a declarat Marc Bruchez.