Lumea pe scurt
Georgia: criza politică se prelungeşte după prezidenţiale
Preşedintele georgian în exerciţiu Mihail Saakaşvili a câştigat din primul tur alegerile anticipate de sâmbătă, 5 ianuarie, din Georgia, potrivit Comisiei Electorale Centrale de la Tbilisi, un rezultat contestat însă de opoziţie, care insistă asupra organizării unui al doilea tur de scrutin. Saakaşvili a obţinut 52,8% din sufragiile exprimate, după centralizarea datelor de la toate secţiile de votare, cu excepţia acelora de la cele 43 de centre de votare deschise în străinătate. Opoziţia georgiană, care a mobilizat duminică, la Tbilisi, între 5.000 şi 10.000 de susţinători, pentru a denunţa scrutinul şi victoria anunţată de preşedinte, a cerut în noaptea de duminică spre luni un al doilea tur de scrutin. „Noi nu credem în cifrele“ Comisiei Electorale, a declarat un purtător de cuvânt al candidatului opoziţiei, Levan Gaceciladze, care a câştigat 27% din voturi. „Noi cerem un al doilea tur de scrutin, acesta va fi just şi noi aşteptăm un răspuns“, a adăugat ea, potrivit agenţiilor de presă internaţionale. În timpul manifestaţiei, liderii opoziţiei au adoptat un ton conciliant, anunţând că nu doresc „o revoluţie“ şi că ei vor contesta rezultatele prin mijloace „politice“ şi „juridice“. De ieri, în Georgia este Crăciunul pe stil vechi, iar opoziţia a declarat că se va abţine de la manifestaţii de protest. Observatorii OSCE au apreciat că alegerile au oferit o reală „concurenţă“ între candidaţi şi că, în pofida unor „lacune“, ele sunt „valide“. Pakistanul nu permite SUA acţiuni sub acoperire Pakistanul a criticat vehement relatările din presa americană, potrivit cărora administraţia Bush ia în calcul iniţierea unor acţiuni sub acoperire în zonele tribale ale ţării de la frontiera cu Afganistanul, menite să submineze poziţiile militanţilor talibani. „New York Times“ a publicat un articol privind schimbarea de strategie a Washingtonului după asasinarea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto. Ziarul susţine că a fost supusă dezbaterii ideea ca Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) să primească permisiunea de a desfăşura acţiuni sub acoperire, mai agresive, în zonele montane tribale de la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan. Însă un purtător de cuvânt al ministerului pakistanez de externe a declarat BBC că ţara sa nu va permite niciodată desfăşurarea unor astfel de operaţiuni. El a precizat că armata pakistaneză are suficiente resurse pentru a se ocupa singură de problema militanţilor talibani. Hillary Clinton: „Putin nu are suflet“ Senatorul american Hillary Clinton, care şi-a desfăşurat campania electorală duminică în statul New Hampshire, a declarat, ca răspuns la o întrebare adresată de un alegător, că preşedintele rus Vladimir Putin „nu are suflet“. „Bush chiar a fondat o mare parte din politica noastră externă pe relaţia sa personală cu liderii şi, pur şi simplu, nu cred că acesta este modul în care o ţară importantă se angajează în diplomaţie“, a declarat Clinton în faţa electoratului din Hampton, New Hampshire, unde astăzi vor avea loc alegeri primare. Comentariile lui Clinton, care au amuzat mulţimea, au vizat o cunoscută remarcă făcută de Bush după prima întâlnire cu Putin, din 2001. „Am putut să surprind o parte din sufletul său“, declarase el atunci.