Lumea vie şi viaţa deplină a omului

Nu este greu de înţeles că natura înconjurătoare, lumea vie în special, are un rol decisiv în viaţa omului. Chiar dacă în ultima vreme suntem asaltaţi de realizările spectaculoase ale tehnicii, de dispozitive tot mai performante, de nanotehnologii care anunţă o nouă eră în ştiinţele medicale sau în comunicarea globală, natura înconjurătoare şi vietăţile ei rămân la fel de vitale în viaţa noastră, tot aşa cum erau şi în urmă cu secole. 

 

Viaţa omului e întreţesută cu viaţa lumii vii. Trupul se hrăneşte cu roadele lumii vii, respirăm un aer oxigenat de plante, ne ostoim setea cu ape ce izvorăsc din munţi. Îmbrăcămintea, materialele de construcţie, rezervele pentru tehnologiile înalte, toate le putem obţine doar din acest minunat pământ, din viaţa care creşte cu ajutorul resurselor lui. Pe bună dreptate se poate spune că nimic nu ar fi fost posibil de realizat prin efortul spiritului omenesc, de-a lungul generaţiilor, fără fundalul acesta natural plin de resurse şi potenţialităţi.

 

Însă, lipsiţi de dimensiunea spirituală a vieţii, pierdem adesea înţelegerea cuprinzătoare a vieţii lumii şi a vieţii noastre în ea. Nu mai avem simţuri adecvate să sesizeze şi minte pregătită să înţeleagă în roadele coapte ale naturii mişcarea extraordinară a vieţii, lucrarea plantelor şi animalelor care ne hrănesc foamea trupului, ne adapă setea, ne întăresc şi ne împlinesc nevoile zilnice.

Însă lumea vie ne surprinde. Ştiinţele recente scot la iveală potenţialul ei extraordinar şi rezervele ei benefice pentru viaţă. Nu doar că lumea vie ne oferă toate cele de trebuinţă prin vegetaţia şi animalele care ne întreţin existenţa de fiecare zi. Datele ştiinţelor ne arată că natura înconjurătoare, lumea vie se dovedesc folositoare omului chiar şi în privinţa unor aspecte care par dăunătoare. Multe dintre plantele şi animalele pe care le considerăm periculoase pentru om se dovedesc de fapt folositoare pentru viaţa omului. Mai simplu spus, ceea ce în primă instanţă este mortal poate ascunde beneficii pentru sănătate!

 

De exemplu, buruienile proliferează datorită faptului că posedă în rădăcinile lor substanţe care omoară alte plante! Rezultatele arată că fenomenul cunoscut ca alelopatie, ceea ce omoară plantele vecine, se manifestă prin substanţe din rădăcina buruienilor, mai precis un compus numit catechină. Odată ce catechina a fost eliberată în sol, ea este absorbită de plante. Ajunsă în ţesuturile plantelor, catechina va distruge celulele vii în câteva ore şi întreaga plantă va muri în câteva săptămâni! Mai mult chiar, substanţa asimilată de plante se întoarce în sol, păstrând în continuare ambientul liber de orice altă tentativă de ocupaţie de către alte plante! Dar aplicaţiile catechinei nu au întârziat să apară. Utilizând apetitul acestei substanţe pentru a distruge celulele vii, cercetătorii din domeniul medical au descoperit căi încurajatoare de a folosi catechina prezentă şi în unele ceaiuri, pentru distrucţia ţesuturilor canceroase1.

 

La fel, Catharantus roseus (brebenocul de Madagascar sau brebenocul trandafiriu) - din care se extrag alcaloizii Vinca (ce blochează transferul leucemiei limfocitare), utilizaţi cu rol citostatic. Pe baza lor sunt fabricate produse farmaceutice destinate în tratamentul leucemiei, dar şi al bolii Hodgkin2.

 

În general, există un imens potenţial în lumea verde care furnizează în prezent remedii, dar şi sute de mii de specii încă necunoscute, ce ar putea conţine substanţe folositoare în tratamentul unor afecţiuni. La nivel mondial, mai bine de 60% din populaţia globului depinde de speciile de plante pentru diversele tratamente medicale, pentru un număr semnificativ de afecţiuni3.

La fel se întâmplă şi cu mai toate vieţuitoarele veninoase. Veninul lor reprezintă un imens potenţial pentru industria farmaceutică. Componentele sale intervin în procesele celulare, cu foarte mare eficacitate, chiar la nivelul lanţurilor de molecule. Tipul de venin variază de la specie la specie şi chiar în cadrul aceleiaşi specii (cum este cazul şerpilor), funcţie de locul unde trăiesc şi uneori chiar de vârstă, întrucât adulţii au combinaţii de venin diferite de pui. Însă fiecare dintre speciile veninoase ascunde, în chiar secreţia ei letală, un potenţial binefăcător. Peştele-balon (a cărui otravă este tetrodoxina TTX), masculul de ornitorinc (care are veninul în pinteni), albinele, şarpele-de-mare-cu-buze-galbene, anemonele-de-mare, caracatiţa-cu-inele-albastre sau cele peste 600 de specii de melci din genul Conus (care conţin fiecare un venin unic şi care se poate dovedi mortal pentru om, dintr-o singură înţepătură) sunt doar câteva din speciile veninoase care dovedesc deja capacităţi curative ale veninului. Veninul viperei-cu-gropiţe a oferit suportul principal pentru primul medicament oral destinat să trateze hipertensiuna arterială.

 

Din veninul unui şarpe arboricol mamba-verde-est-african s-a pus la punct un medicament destinat să reducă tensiunea arterială, să reducă fibroza (excesul de ţesut conjunctiv) şi să protejeze rinichii de o supraîncărcare cu apă şi sare. Monştrii Gila, o specie de şopârle, au în saliva lor o componentă a veninului care controlează glicemia şi poate reduce apetitul, putând acţiona ca un hormon natural, ajutând celulele să facă faţă excesului de zahăr. O combinaţie din veninurile a trei specii de scorpioni formează o nouă toxină capabilă să blocheze selectiv celulele imunitare T implicate în afecţiunile autoimune4. Bolile coronariene, accidentele vasculare cerebrale şi atacurile de cord provin de la formarea cheagurilor de sânge. Unele proteine din veninul de şarpe determină ca muşcăturile de şarpe să sângereze până la moarte. Aceasta a dat indicii că moleculele dizolvă cheagurile de sânge. Într-adevăr, în doze mici, aceste molecule pot constitui tratamente eficiente pentru accidentele vasculare cerebrale sau pentru atacul de cord. De exemplu, un studiu din 2013 arată că veninul de la Echis carinatus, o specie de şerpi din Asia Centrală, are deopotrivă efecte coagulante şi anticoagulante5. Iată o situaţie paradoxală: deşi şerpii sunt consideraţi periculoşi pentru oameni, ei pot salva vieţi.

În general, estimările arată că există aproximativ 100.000 de specii veninoase, cele mai multe fiind insectele (62%) şi păianjenii (20%), şi doar o mică parte, câte 1%, pentru şerpi, căpuşe, peşti sau şopârle. Toate aceste vietăţi produc un număr estimat la 20 de milioane de tipuri de toxine. Din toate acestea, doar aprox. 10.000 sunt cunoscute de lumea ştiinţifică şi doar 1.000 sunt studiate în profunzime. Cu toate acestea, s-au produs deja 10-20 de medicamente cu efecte dovedite, şi altele sunt în stadiu de testare6. Din păcate însă, unele dintre aceste specii sunt ameninţate astăzi, şi ar putea să dispară definitiv în următorii ani, mai înainte ca potenţialul medical al veninului lor să poată fi explorat.

Însăşi viaţa omului este întreţinută de mii de specii de bacterii care trăiesc chiar în trupul nostru, în diferite organe, şi a căror prezenţă este decisivă pentru buna funcţionare a organismului. O cercetare făcută de curând a scos la iveală că sunt peste 4.000 de specii de bacterii în gât, peste 2.300 după urechi, mai bine de 2.200 de specii în urechi, peste 7.900 sub limbă şi peste 33.000 în intestinul gros. Practic, în corpul uman există de zece ori mai multe bacterii decât celule, care au aproape 8 milioane de gene, adică un material genetic de 300 de ori mai bogat decât cel depozitat în celulele noastre. Cei mai mulţi dintre aceşti microbi ne ajută să digerăm hrana, ne ghidează sistemul imunitar şi ne apără de microbii letali7. Avem de-a face cu milioane de miliarde de organisme străine, grupate într-un adevărat ecosistem uman, care trăiesc în interiorul corpului omenesc, cântărind între 1% şi 3% din masa corpului. Viruşii herpetici latenţi în corp, de exemplu, induc un răspuns imunitar care creşte rezistenţa gazdei, tot aşa cum alţi microbi ajută la dezvoltarea placentei sau la digestie8.

Cosmologul Paul Davies observa că societatea contemporană s-a obişnuit cu faptul de ştiinţă. În fiecare zi, în arii cum sunt fizica sau ingineriile, avem parte de noi dispozitive cu funcţionalităţi complexe, însă în avalanşa aceasta pierdem din vedere un fapt esenţial. În chiar mijlocul revoluţiei continue a tehnologiilor, în imensul laborator al naturii, pierdem din vedere chiar ceea ce face posibilă ştiinţa, anume condiţiile minunate ale acestei lumi, care permit ca ştiinţa omenească să se potrivească uimitor cu structurile naturii înconjurătoare. De mai multe secole facem ştiinţă, într-un mod care a devenit obişnuit, instituţional şi la scară planetară, predat în şcoli şi finanţat de industrii, dar nu reflectăm la felul minunat cum este posibilă această ştiinţă, şi nu suntem uimiţi de eficacitatea ei. Într-un mod asemănător se întâmplă şi cu o cuprindere mai largă a lumii. Omul nu participă, nu decide în nici un fel configurarea fizicii universului, dar constată în fiecare zi cât de adecvată este ea la proiectele lui.

 

La fel se întâmplă şi cu felul în care viaţa omului este inserată în viaţa lumii. Trăim înconjuraţi de o natură care forfoteşte, împresurată de miliarde de vietăţi, din milioane de specii vii. Astăzi înţelegem că viaţa vieţuitoarelor şi a plantelor este decisivă pentru viaţa noastră. Lumea vie ne hrăneşte, ne oferă firele ţesăturilor cu care ne îmbrăcăm, în ea găsim resursele necesare pentru a construi civilizaţii. Ea e sursa inspiraţiilor şi expresiilor artistice, materialul contemplaţiilor filosofice şi teologice şi, în modul cel mai cuprinzător, prima Scriptură, Creaţia făcută să vestească despre Creator şi destinată să devină Biserică.

 

La prima lectură, pentru cineva obişnuit să vadă în spaţiul lumii un teritoriu imobiliar sau un depozit de resurse, rândurile acestea par o naivă încercare de poetizare a unei realităţi arhicunoscute. Dar, într-un anumit fel, situaţia aceasta de a privi de-a curmezişul direcţiei care ne arată orizontul lumii este paradigmatică pentru omul contemporan. În graba vieţii zilnice, pierdem din vedere tocmai perspectivele cele mai cuprinzătoare, care dau cel mai bine seama de adâncimea şi valoarea lucrurilor, a lumii şi vieţii.

 

Pe de o parte, civilizaţia descoperă biodiversitatea lumii, explorând tot mai atent şi mai rafinat speciile de plante şi de animale, de insecte şi de vieţuitoare marine. În acelaşi timp însă, dezideratul prosperităţii vieţii omeneşti ameninţă lumea vie. Cu un ochi lumea scrutează atent bogăţia extraordinară a Creaţiei. Şi, în vreme ce ochiul ei deschis priveşte lumea şi profunzimile vieţii, explorând pulsaţiile şi mişcările ei, celălalt ochi stă tot mai mult închis, refuzând parcă să vadă rănile adânci pe care cursa progresului economic le lasă pe chipul Creaţiei.

Gândirea patristică a înţeles şi a afirmat adevărul de credinţă că toate cele făcute de Dumnezeu prin Fiul Său, Logosul, au un rost. Sfântul Ioan Gură de Aur exprimă cu putere această perspectivă: „După cum copacii nu sunt toţi roditori, ci mulţi sunt neroditori, şi cu toate acestea nu mai puţin decât cei roditori ne sunt de o minunată trebuinţă, fie că ne slujesc la odihna noastră, fie la facerea caselor, fie că facem din ei multe alte lucruri pentru înlesnirea noastră; şi, în general vorbind, nu este creat nimic fără vreun scop oarecare, chiar dacă noi oamenii nu suntem în stare să cunoaştem cu precizie scopul fiecărei creaturi“9.

 

Mai cuprinzător, bunătatea lui Dumnezeu merge atât de departe şi atât de adânc în lumea creată şi în viaţa omului, încât El se foloseşte în mod bun şi spre îndreptarea noastră chiar şi de cele rele10. „Toată creatura lui Dumnezeu e bună şi nimic nu e de respins dacă se ia cu mulţumire“ (I Tim. 4, 4). Nici chiar ceea ce este rău nu rămâne fără întrebuinţare, căci sub iubirea Binelui, desfiinţătoare şi reînfiinţătoare a toate, răul nu este „nici ceva ce este“, nici, cu atât mai puţin, „creator de lucruri ce sunt“, ci poate deveni, după expresia zguduitoare a Sfântului Dionisie Areopagitul, „şi fiinţă, şi bine, şi creator de cele bune“11.

 

În lumina acestei înţelegeri descoperim că în fiecare rod copt pe care îl culegem şi pe care îl consumăm, în fiecare vietate care pulsează suntem invitaţi să vedem lucrarea lumii, mişcarea pe care Dumnezeu a lăsat-o în ea pentru viaţa noastră. În milioanele de procese din fiecare rod cules, în fiecare vietate sau microorganism se poate întrevedea mişcarea lumii vii sădite de Dumnezeu. În viaţa lumii, hrănită de pământ şi de ploaia cerului, jertfită ca să ne hrănească şi să ne vindece trupul, stă ascunsă invitaţia duhovnicească de a ne jertfi şi noi pentru Cel ce a pus folos în toate cele create. Şi în felul acesta ne putem hrăni şi noi cu roadele Jertfei Fiului pentru noi, vindecându-ne duhovniceşte, prin nevoinţele despătimirii, pentru o viaţă deplină.

 

note

 

1 v. Morré D.J. şi alţii, „Tea Catechin Synergies in Inhibition of Cancer Cell Proliferation and of a Cancer Specific Cell Surface Oxidase (ECTO-NOX), în rev. Basic & Clinical Pharmacology & Toxicology, volum 92, nr. 5, mai 2003, pp. 234-241.

 

2 v. The Gale Enciclopedya of Science, K. Lee Lerner & Brenda Wilmoth Lerner editors, ediţia a III-a, vol. 1, Thomson Gale, 2004, p. 506.

 

3 v. Peter Raven, „A Time of Catastrophic extinction. What We Must Do“, în rev. The Futurist, septembrie-octombrie 1995, p. 38.

 

4 v. Jennifer S. Holland, „Muşcătura care vindecă“, în rev. National Geographic, ediţia în limba română, nr. 120, aprilie 2013, pp. 96-115.

 

5 v. Hossein Salmanizadeh, ş.a., „In vivo evaluation of homeostatic effects of Echis carinatus snake venom in Iran“, în rev. Journal of Venomous Animals and Toxins including Tropical Diseases, 2013.

 

6 v. Jennifer S. Holland, art. cit., în rev. National Geographic, ediţia în limba română, nr. 120, aprilie 2013, pp. 96-115.

 

7 v. Nathan Wolfe, Ce mică e lumea!, în rev. National Geographic, ediţia în limba română, nr. 117, ianuarie 2013, pp. 104-111.

 

8 v. Vincent Racaniello, Virologie, în rev. Science World, nr. 10, ianuarie-februarie 2013, pp. 44-45.

 

9 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia VII, V, în colecţia PSB, vol. 21, pp. 93–94.

 

10 Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolii la Numele Divine, 4, 33, PG 4, 329A-305D, Apud Panayotis Nellas, op. cit., 127.

 

11 Sf. Dionisie Areopagitul, Despre Numele Divine, 4, 20; PG 3, 717C, Apud. Panayotis Nellas, Op. cit., p. 98.