„Luna Filantropiei - Luna Copilului în culori“, în aşezămintele Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Data: 09 Iunie 2014

Luna iunie este „Luna Filantropiei - Luna copilului în culori“, în toate aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. În această perioadă au loc acţiuni şi evenimente în casele de tip familial, centrele de zi şi cele educaţionale, care oferă servicii pentru copii, în centrele de consiliere, dar şi în celelalte aşezăminte sociale. Cu această ocazie, toate centrele sociale sunt deschise către cei care doresc să le viziteze, să afle despre activitatea derulată în cadrul acestora sau să le ofere ajutor.

Manifestările vor culmina, azi, 10 iunie, la Reghin, unde aproximativ 500 de copii din aşezămintele sociale participă la evenimentul „Ziua Filantropiei - Ziua Copilului în culori“. Evenimentul debutează la ora 10:00 la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară“ din Reghin, unde va avea loc un spectacol susţinut de copiii din aşezămintele sociale. Copiii şi invitaţii vor fi întâmpinaţi de primarul municipiului Reghin, Maria Precup. Evenimentul se bucură de prezenţa Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care le va adresa copiilor un cuvânt duhovnicesc. În program sunt cuprinse numeroase manifestări, iar la final va avea loc un bal mascat.

„Ne bucurăm că în acest an găzduim evenimentul devenit deja tradiţie în Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei: «Ziua Filantropiei - Ziua Copilului în culori». Ne dorim ca acest moment să fie un plăcut prilej pentru a evoca activitatea social filantropică a Bisericii, dar şi un moment în care copiii ocrotiţi în aşezămintele sociale să ne încânte şi să ne demonstreze calităţile lor artistice“, a spus pr. Dimitrie Gherman, directorul executiv al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă - Filiala Reghin, care a mulţumit administraţiei locale pentru sprijin.

În prezent aproape 900 de copii din judeţele Alba şi Mureş sunt ocrotiţi sau beneficiază de servicii sociale în cele aproximativ 40 de centre şi aşezăminte pentru copii susţinute de Arhiepiscopia Alba Iuliei împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba, conform unui comunicat al biroului de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.