Macarie Ieromonahul şi Dimitrie Cunţan: Axion la Botezul Domnului

Conform rânduielii liturgice din această perioadă, la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, după prefacerea Sfintelor Daruri, se cântă Axionul (praznical) la Botezul Domnului, care este, de fapt, irmosul (catavasia) cântării a IX-a din Canonul Bobotezei.

Se observă multe asemănări, dar şi diferenţe, între cele două variante de cântare de strană prin analiza comparată a irmoaselor din colecţia Dimitrie Cunţanu („Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri”, apărută în anul 1890), cu cele din „Irmologhionul” tipărit în anul 1823, cu notaţie hrisantică, de Ieromonahul Macarie.

Textul axionului este următorul: „Mărește, suflete al meu, pe Cel ce în Iordan de la Ioan a luat botezul. Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă și mintea mai presus de lume a cânta ție, de Dumnezeu Născătoare. Însă fiind bună, primește credința, că știi dragostea noastră cea dumnezeiască; că tu creștinilor ești folositoare; pe tine te mărim”. Irmosul compus de Dimitrie Cunţanu se află în Secţiunea a V-a, punctul 5, p. 83-84; cel compus de ieromonahul Macarie se găseşte la p. 46-47 (notaţie slavonă).

Chiar dacă nu există dovezi clare în ceea ce priveşte sursa irmoaselor autorului transilvan, totuşi, este greu de crezut că a cunoscut varianta scrisă a irmoaselor lui Macarie, deoarece nu face nicăieri vreo aluzie la muzica notată cu semne bizantine; dar, toate irmoasele compuse de Cunţan sunt scrise în acelaşi eh cu cel al axioanelor praznicale compuse de Macarie Ieromonahul.
Irmosul praznical din secţiunea finală a colecţiei ne atrage atenţia prin similitudinile cu creaţiile omonime din muzica psaltică. De exemplu, citând pe Elena Chircev, „caracterul diatonic este dominant, un singur irmos - cel La Botezul Domnului - fiind notat în glasul 6, cromatic. Linia melodică păstrează aceeaşi desfăşurare prin trepte conjuncte, salturile de cvartă perfectă sau cvintă perfectă, ascendente, marcând limitele segmentelor discursului sau subliniind un cuvânt de la începutul rândului melodic. Simplitatea ritmului, ce îmbină aceleaşi trei valori de note (pătrimea, optimea şi doimea) ca şi în celelalte melodii ale colecţiei, întăreşte impresia primă. Doar melismele, mai lungi şi mai numeroase decât în stihiri, conferă o amploare sporită acestor cântări” (Elena Chircev, „Irmoasele din colecţia de cântări bisericeşti a lui Dimitrie Cunţanu şi relaţia lor cu muzica psaltică”, Arta, 2012).

La o analiză mai amănunţită se pot observa anumite asemănări, dar nu chiar întocmai, între formulele melodice ale celor două axioane; de exemplu, „Mărește” are aproximativ aceeaşi structură componistică, nota iniţială şi finală este aceeaşi (PA, adică RE), alcătuită din aceeaşi despărţire a silabelor (mă-reş-te). La fel se întâmplă dacă comparăm primul paragraf muzical „Mărește, suflete al meu” până la prima mărturie, care este DI (SOL). Acelaşi lucru se întâmplă şi la paragraful din ultima parte a cântării „că tu creştinilor eşti folositoare”: autorii din nota DI (SOL) şi revin pe aceeaşi notă, astfel isonul se ţine pe nota DI. O construcţie asemănătoare există şi la cuvântul „însă”, care are cadenţă în nota GA (FA).

Cadrul glasului al VI-lea al axionului poartă oarecum amprenta originalului lui Macarie Ieromonahul, deşi varianta cunţană este mult mai restrânsă, iar acest lucru este din cauză că circulaţia pe tradiţie orală a dus la mai multe intervenţii în linia melodică. Astfel, protopsaltul Macarie redă formulele bizantine într-o formă mai extinsă, pe când Dimitrie Cunţanu a simplificat aceste formule melodice, în baza tradiţiei orale.  

Cu toate aceste asemănări şi foarte puţine deosebiri între cele două irmoase ale Bobotezei, melodia alcătuită de Dimitrie Cunţanu este foarte asemănătoare cu cea a părintelui Macarie, observându-se faptul că melodia bizantină a fost cunoscută şi păstrată în zona Ardealului, chiar dacă a fost într-o formă românizată.