Machu Picchu, ameninţat de numărul mare de turişti
Oraşul incaş Machu Picchu a fost plasat, săptămâna trecută, sub "înalta supraveghere" a UNESCO, informează Mediafax. "Machu Picchu nu va fi înscris pe lista patrimoniului mondial în pericol", dar "va fi plasat sub înaltă supraveghere", au indicat surse din Comitetul patrimoniului mondial. Fortăreaţa incaşă, descoperită în urmă cu un secol la o altitudine de 2.400 de metri în departamentul Cusco, din sud-estul statului Peru, este expusă în faţa "unui exces de vizitatori", au arătat aceleaşi surse. Cu circa 2.200 de vizitatori pe zi, Machu Picchu este unul dintre cele mai vizitate situri din America Latină.
Machu Picchu este considerat cel mai uimitor ansamblu arhitectural de pe vremea imperiului incaş, construit în perioada de apogeu a acestei civilizaţii, între secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Cunoscut în prezent ca una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, complexul arheologic Machu Picchu a fost descoperit de exploratorul american Hiram Bingham, în 1911. Situl se întinde pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, pe culmea unui munte, în apropierea oraşului Cuzco.