„Mai avem un oraş?...“ - dezbatere despre patrimoniul arhitectonic
Institutul Cultural Român (ICR) organizează, vineri, 12 iunie, ora 17:00, la sediul dezbaterea „Mai avem un oraş?...“, dedicată patrimoniului românesc, cu participarea lui Pierre Housieaux (Asociaţia Paris Historique), Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Dan Marin, arhitect, Anca Boagiu, deputat, Caroline dâAssay, preşedinte Pro Patrimonio France, conform ICR.
Vor fi prezentate două filme documentare: unul regizat de Pierre Housieaux, despre modul în care Asociaţia Paris Historique a readus pe harta Parisului cartierul Marais după cel de-al Doilea Război Mondial, şi un al doilea film, realizat de fotografa Ioana Marinescu împreună cu regizorul britanic Robert Fearns, „Off the map. In Bucharest“. Evenimentul este organizat de ICR în parteneriat cu ProPatrimonio şi ProDoMo, cu sprijinul Freedom House, Ordinului Arhitecţilor din România, Institutului Naţional al Monumentelor Istorice şi Institutului Francez.