Mai multe ore de istorie pentru elevii de gimnaziu şi liceu
Comitetul Naţional al Istoricilor Români (CNIR) solicită Ministerului Educaţiei ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin două pe săptămână, iar în învăţământul liceal de trei ore. „Noi, reprezentanţii Comitetului Naţional al Istoricilor Români, solicităm prin prezenta identificarea de către toţi cei care sunt implicaţi în redactarea noii legi a învăţământului şi a noilor planuri-cadru pentru învăţământul preuniversitar a unor modalităţi adecvate de revenire a disciplinei Istorie la un statut comparabil cu ceea ce se petrece în alte state din UE. De aceea, insistăm ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin două pe săptămână, iar în învăţământul liceal tot de trei ore, indiferent de profil”, afirmă acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor Români, într-o scrisoare adresată ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
CNIR consideră că introducerea în noua lege a obligativităţii ca probă de bacalaureat pentru disciplina Istorie „ar corespunde presiunii care există din partea societăţii civile din România” şi „ar salva generaţiile viitoare de alterarea radicală a identităţii lor naţionale”.
Cunoaşterea „în mod corect, critic”, de către tineri mai ales, a istoriei naţionale, cu toate împlinirile şi neajunsurile prezente la toate naţiunile, trebuie să-i preocupe şi pe decidenţii politici ai României, potrivit CNIR.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au dat asigurări că vor face „tot posibilul” pentru a identifica soluţii la problemele înaintate de CNIR, organism ce funcţionează în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române. (O. N.)