Maica Domnului cinstită la Mănăstirea Tismana din Gorj

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 19 August 2025

Pelerini din întreaga țară s-au adunat vineri, 15 august, la Mănăstirea Tismana, județul Gorj, una dintre cele mai reprezentative lavre monahale ale Ortodoxiei românești, pentru a o cinsti pe Maica Domnului, cu ocazia hramului istoric. Ctitorie a Sfântului Nicodim, mănăstirea poartă de secole sfințenia locului ales de Maica Domnului, care i-a arătat tainic Cuviosului Nicodim locul unde să zidească sfântul lăcaș.

Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, conform episcopiaseverinului.ro. 

Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a transmis un mesaj de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și a evidențiat în cuvântul de învățătură sfințenia Maicii Domnului și încercările prin care a trecut atunci când L-a purtat în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioși să practice răbdarea, stăruința și iertarea aproapelui, să ceară ajutorul grabnic al Maicii Domnului și să ducă o viață departe de păcate, prin rugăciune și fapte de milostenie.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de protopsalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.