Maica Domnului – model desăvârșit al femeii
Fecioara Maria este Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara. Adică e mai slăvită decât toți Sfinții Îngeri și întâia între sfinți, plină de har și binecuvântată între femei (Lc. 1, 28), aleasă să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu și mărită pentru că a încuviințat cu smerenie și credință lucrarea Sfântului Duh. Maica Domnului este model pentru noi toți și în mod special pentru orice femeie.
Răspunsul adresat de Fecioara Maria Arhanghelului Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38), dat la chemarea lui Dumnezeu, a făcut posibilă Întruparea lui Hristos şi îndumnezeirea omului prin har. Astfel, Preacurata Maria și-a unit sufletul cu Dumnezeu prin iubire. Sfânta Fecioară nu a rămas însă la această desăvârşire individuală ci, din milă faţă de umanitatea căzută în păcat, s-a făcut mijlocitoarea oamenilor înaintea lui Dumnezeu.
Maica Domnului este model pentru orice femeie fiindcă, înștiințată fiind că va suferi și o sabie îi va străbunge sufletul (Lc. 2, 35), și-a asumat cu bucurie responsabilitatea de mamă. Pentru că și-a iubit Fiul mai mult decât propria ei viață. I-a urmat pretutindeni, smerită, fără să iasă în evidență în vreun fel. Nu L-a părăsit nicio clipă, nici pe Golgota, când Domnul Iisus a fost răstignit și mulți s-au lepădat de El.
Pentru că Ea este începătoarea rugăciunii neîncetate, rugătoare pentru toți și mijlocitoare înaintea Mântuitorului nostru. Se poate spune că Fecioara Maria este prima ascetă a rugăciunii isihaste, care lucrând înlăuntrul Ei i-a curăţit întreaga ființă, ajungând la o asemenea sfinţenie şi un asemenea har, încât i-a întrecut în curăţie pe îngeri.
Maica Domnului este cea care, adusă fiind la Templu, a trăit în necurmată rugăciune de la vârsta de trei ani. Fecioara-Mamă devine astfel modelul rugăciunii şi al vieţii isihaste, întrucât avea rugăciunea în inimă, în minte, în toată fiinţa ei. Întreaga sa viaţă a fost o rugăciune continuă, o pomenire neîncetată a lui Dumnezeu. În felul acesta, Sfânta Fecioară a ajuns „la cea mai înaltă şi curată treaptă a trăirii duhovniceşti, aşa încât s-a numit Preasfânta Maică a Cuvântului lui Dumnezeu, Izvorul Rugăciunii”. De aceea, intrarea în Sfânta Sfintelor şi smerita ascultare a Fecioarei Maria este descrisă ca o înainte-prăznuire sau anticipare a Bunei Vestiri, pentru că păşind Preacurata în sălaşul în care nu se putea intra, înalte „suişuri în inima sa a pus” (Ps. 83, 6), şi ajungând până la ceruri, L-a atras pe Dumnezeu către noi.
„Cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu”
Maica Domnului rămâne pururi un model pentru fecioare pentru că și-a păstrat fecioria neîntinată, ca pe un dar de mare preț și astfel Ea este cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu. Se poate spune că „pe treapta cea mai de sus se află frumuseţea Născătoarei, Maica Domnului, şi astfel Mama tuturor oamenilor, noua Evă-Viaţă. Loc privilegiat al Duhului Frumuseţii, numai icoana ei poate din nou să ne apropie misterul”. Petrecând în Sfânta Sfintelor, Maica Domnului a întrecut pe toţi oamenii prin negrăita frumuseţe a curăţiei sale.
Dar, spre deosebire de lumea creată, toată frumuseţea şi slava Fecioarei nu sunt exterioare, ci purced dinlăuntrul ei, din puritatea sufletului ei feciorelnic. Astfel, această frumuseţe şi slavă interioară a sufletului ei vin din cultivarea virtuţilor şi aprofundarea rugăciunii, din pedagogia divină, şi nu din învăţătură omenească: „Toată slava fiicei Împăratului este înlăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 15). Pentru aceasta, slava Fecioarei Maria se revarsă ca o lumină, arătând că sufletul ei curat e cu adevărat preafrumos.
Cine nu ar dori să urmeze Maicii Domnului pe calea virtuților sfinte, să fie părtaș la darurile Fiului lui Dumnezeu, prin care suntem mântuiți?
Să ne întoarcem ochii sufletului spre Sfânta Fecioara Maria și să învățăm din predica ei smerită, fără cuvinte și din viața ei trăită în totală discreție, nu în umbră ci în lumina iubirii nețărmurite pentru Iisus Hristos și pentru toți oamenii. Privind icoanele care o înfățișează pe Maica Domnului, se pot vedea modestia, buna-cuviință și desăvârșita simplitate. Toate izvorăsc din sufletul Ei curat și plin de iubirea lui Dumnezeu, de aceea Ea este teologia desăvârșită.
Sfânta Fecioară, ca Maica Vieții, este cea prin care tinerele femei pot să redescopere propria lor vocație. Sensibilitatea, frumuseţea lăuntrică, tandreţea sunt daruri pe care femeia le are întru sine și poate să le ofere la rândul ei și celorlalți.Aceste daruri prisosesc la Fecioara Maria, daruri pe care le împărtășește tuturor fără măsură.
Maica Domnului este grabnic-ascultătoare și bucuria neașteptată. De aceea și femeia,prin firea ei, este mai dispusă să asculte şi să fie mai răbdătoare, mai receptivă la nevoile celor din jur, persoana care poate să dăruiască oricând o bucurie binecuvântată.
Sfânta Fecioară este dulcea sărutare. Vedem în icoane pe Născătoarea de Dumnezeu având obrazul lipit de obrazul Pruncului Iisus. Niciodată un bărbat nu va fi capabil de o asemenea tandrețe.Această iubire a mamei pentru copilul ei este prelungirea iubirii profund materne cu care Maica Domnului îşi îmbrățișează Pruncul, conștientă de menirea Ei sacră.
Maica Domnuluieste mângâietoarea noastră în dureri și în necazuri.De aceea, mângâierea soţiei și a mamei este unică. În acest chip, femeia are în firea sa delicateţea şi gingăşia; e mângâietoare și ascultătoare, cea care răspunde imediat nevoilor celor din jur, alinând durerile și suferințele tuturor.
Toate aceste virtuți ale Sfintei Fecioare sunt și sensuri pe calea împlinirii în această viață, către care femeia trebuie să tindă, în mod firesc, deoarece întrupează toate calităţile Maicii Domnului. Înlăuntrul ființei sale, fiecare femeie îşi doreşte de la Preacurata Fecioară să se împărtăşească de tandreţe, de mângâiere, de atenţie şi de o grijă permanentă și să-și manifeste, la rândul ei, grija maternă față de ceilalți.Toate aceste imbolduri există în firea fiecărei femei.
Alegerea Maicii Domnului ca model de viață presupune o credință lucrătoare. Dar dacă nu ascultăm și nu stăruim în rugăciune, cum să credem? Și dacă nu cunoaștem, cum vrem să alegem calea cea dreaptă? Și dacă nu facem pași pe cale, cum vrem să înțelegem și să vedem mai presus de sentimentalisme și de raționamente subiective? Și dacă nu cunoaștem, cum putem spune că iubim? Iar dacă spunem că iubim, atunci de ce nu păzim Sfintele Porunci? Întrebări retorice de bună seamă!
O viață smerită
În contrast cu această lume înstrăinată de Dumnezeu se arată smerit chipul femeilor credincioase, ce poartă tainic în suflet icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe.Deși locul Maicii Domnului în Sfânta Scriptură pare mai degrabă unul modest, statura ei duhovnicească atinge culmi cerești. Textul evanghelic în care este prezentată nunta din Cana Galileei ne dezvăluie faptul că Sfânta Fecioară este primul apostol care Îl propovăduiește pe Hristos ca Dumnezeu. Fecioara Maria nu are o învățătură sau o revelație proprie, deoarece ea este om ca toți ceilalți. Însă prin viața ei smerită și cu discreția care a caracterizat-o mereu, Maica Domnului ni-L arată pe Iisus, nu se oprește la sine și nu face din sine un centru, ci ne orientează și ne îndrumă spre Mântuitorul Hristos – centrul unic – în jurul căruia gravitează toată viața noastră. Ca Maică a Fiului lui Dumnezeu, Fecioara Maria ne îndeamnă mereu spre Sfânta Biserică și spre rugăciune neîncetată, spre o viață trăită în credință, curăție și smerenie lucrătoare.
Maica Domnului este modelul desăvârșit de trăire creștină, curată, sfântă și plină de roadele Duhului Sfânt. Fecioara Maria este icoana sfântă a tuturor femeilor, mai presus de vremuri. Ea este Mamă după trup a lui Iisus Hristos, iar prin iubire și întru iubire, Mamă a tuturor oamenilor. Să privim mereu spre Sfânta Fecioară ca să putem răzbate într-o lume în care sensul creştin al mamei și al familiei se pierde tot mai mult. Chipul iconic al Maicii Domnului este un îndemn de a ne întoarce smeriți către Fecioara-Mamă, pentru că ea a împlinit în mod absolut unirea cu Dumnezeu şi tot ea ne este călăuza pe această cale. Fecioara Maria s-a dăruit pe sine nu numai ca mijlocitoare a întrupării Cuvântului, ci s-a făcut, în chip desăvârşit şi unic, mărturisitoare a Adevărului.
Aşa cum Sfânta Fecioară a fost vrednică de maternitatea divină prin credinţa şi iubirea ei, tot astfel şi noi putem avea parte de bucuria de a-L naşte pe Hristos în inimile noastre. Prin urmare, oricărui creştin îi este dat darul de a-L naşte pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletul său şi de a se asemăna cu Theotokos.