Mâine sosesc la Iaşi primele vaccinuri antigripale

Data: 18 Octombrie 2007

Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Iaşi va primi mâine prima tranşă de vaccinuri antigripale, în cadrul campaniei naţionale de vaccinare iniţiată de Ministerul Sănătăţii (MS). Potrivit conducerii ASP, pentru judeţul Iaşi au fost alocate deocamdată 65.000 de doze, urmând ca restul de vaccin să ajungă în teritoriu în alte două tranşe, la începutul şi la sfârşitul lunii noiembrie. „Vaccinul va sosi vineri (mâine - n.r.) la Iaşi, va urma apoi distribuirea dozelor la medicii de familie, în baza catagrafierii făcute anterior, iar de pe 22 octombrie va începe efectiv vaccinarea“, a declarat dr. Irina Mitroi, director-adjunct ASP Iaşi. Pentru campania de vaccinare antigripală gratuită din acest an ASP a solicitat ministerului de resort un număr total de 170.000 de doze. Medicii de familie vor trebui să raporteze săptămânal la MS câte vaccinuri au efectuat şi la ce categorii de vârstă. (O.B.)