Mănăstirea Cârţişoara, lavra din Ţara Făgăraşului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 29 Iunie 2022

Între mănăstirile Ţării Făgăraşului, aşezământul de la Cârţişoara are un loc aparte prin misiunea apostolică avută în trecut şi reînnodată în anii de libertate de după 1990. În locuri unde secole la rând viaţa monahală a fost oprită, Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de la Cârţişoara a readus credincioşilor din satele apropiate duhul de rugăciune şi de mărturisire ortodoxă, liniştea sufletească şi îndrumarea spirituală de care este nevoie atât de mult în zilele noastre.


Aşezământul maicilor de la Cârţişoara se află la poalele Munţilor Făgăraş, la câţiva kilometri de localitatea omonimă, aproape de renumitul drum Transfăgărăşan, în locuri binecuvântate de Dumnezeu cu frumuseţi naturale cum rar întâlneşti, cu sate vechi, oameni gospodari şi primitori, biserici impunătoare şi tradiţii seculare. Ortodoxia a avut de suferit aici în trecut, dar oamenii au ştiut cum să ducă mai departe credinţa moştenită de la străbuni, iar acum se mândresc cu statornicia lor şi biruinţa asupra tuturor vicisitudinilor aduse de vremuri.

Mănăstirea Cârţişoara este continuatoarea unei vechi tradiţii monahale de pe aceste locuri, cu un rol important în viaţa bisericească din Ţara Făgăraşului. De altfel, întreaga Ţară a Făgăraşului are o tradiţie monahală veche, întreruptă în secolul al 18-lea de politica imperială austriacă, dar reînnodată în anii de libertate pentru românii ortodocşi de aici.

Monografia aşezământului consemnează date care ne arată vechimea acestei mănăstiri. Documentele atestă existenţa ei în jurul anilor 1400, când Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, făcea danii către această mănăstire de peste munţi. Este cunoscut faptul că Ţara Făgăraşului a avut în trecut puternice legături cu fraţii români şi domnitorii acestora din Ţara Românească. Monahii de la Cârţişoara aveau un rol important în păstrarea Ortodoxiei în Ardeal în vremuri de propagandă catolică, după cum este consemnat în mai multe documente ale curţii imperiale de la Viena.

Mucenicia primilor monahi

La 1761, vechea mănăstire de la Cârţişoara cădea sub asediul trupelor conduse de generalul austriac Bukow, aşa cum s-a întâmplat cu toate aşezămintele monahale din Ţara Făgăraşului la acea vreme de cumplită prigoană împotriva acestor oaze de Ortodoxie din Transilvania. Bătrânii din sat povestesc că monahii erau în biserica de lemn a mănăstirii când cumplitul prigonitor al Ortodoxiei din Ardeal a sosit aici. A dat foc bisericii cu monahii închişi, strigând că îi scoate afară şi le salvează viaţa doar celor care se leapădă de Ortodoxie. Dar nici unul nu s-a lepădat de credinţă şi toţi au avut un sfârşit de mucenic. Se povesteşte că oamenii care au ajuns acolo după ce biserica a fost făcută scrum nu au găsit nici un trup ars al monahilor, considerându-se că Dumnezeu a făcut o minune cu trupurile acestor mucenici.

Oamenii din zonă care au rămas în credinţa ortodoxă au păstrat vie amintirea acestei importante mănăstiri, loc al sfinţilor mărturisitori şi mucenici. Fiecare generaţie a purtat mai departe cu multă conştiinţă amintirea mănăstirii, iar locul unde a existat aşezământul de călugări s-a numit în toţi aceşti ani „La Mănăstire”, chiar dacă aici nu a existat absolut nimic vreme de mai bine de două secole.

Piatră cu piatră, cu sudoarea maicilor

După căderea regimului comunist şi după obţinerea libertăţii de exprimare a credinţei, un grup de oameni din Cârţişoara au avut iniţiativa de a reînfiinţa aici un schit de maici, pe locul unde nu se afla nimic. Aşadar, mănăstirea actuală, care numără peste 20 de maici, cu o biserică măreaţă, corpuri de chilii, gospodărie şi alte clădiri, s-a născut din nimic. Truda maicilor a fost de neimaginat. Fiecare piatră folosită la împrejmuirea mănăstirii, la zidirea celor necesare, a fost scoasă din râu şi cărată de măicuţe, cu un efort greu de imaginat. Se întâmpla începând cu anul 1992, când au venit aici primele maici. În 1998, au sosit la Cârţişoara actuala stareţă, maica Siluana Ciupitu, împreună cu alte câteva maici şi părintele duhovnic Dimitrie Papacioc, nepot al părintelui Arsenie Papacioc. A fost un început greu, pentru că nu exista mai nimic, nu erau fonduri, mână de lucru, dar ajutorul ceresc a făcut ca an de an mănăstirea să crească.

Pe lângă lucrările de zidire, părintele duhovnic şi obştea maicilor au avut şi un rol misionar-duhovnicesc în această zonă vitregită peste două secole de existenţa vieţii monahale.

„Aici, timp de peste 200 de ani, localnicii nu au avut contact cu mănăstirile. După ce s-au dărâmat, oamenii nu au mai ştiut ce înseamnă o mănăstire, ce înseamnă monahismul, iar când după 1990 s-a redat libertatea de manifestare religioasă şi s-a refăcut salba aceasta de mănăstiri de pe versantul nordic al Făgăraşului, oamenii se întrebau ce înseamnă o mănăstire. Am avut multe întrebări de acest fel, dar acum oamenii s-au mai luminat puţin. Nu mai ştiau ce înseamnă monahismul. A trebuit să explicăm mai puţin, dar să facem mai mult pentru ca ei să înţeleagă ce este monahismul: ascultare, rugăciune, despătimire, adică să arătăm care este substanţa monahismului”, spune părintele Dimitrie Papacioc.

Biserica în stil brâncovenesc

Despre lucrările de la ansamblul monahal, maicile şi părintele duhovnic îşi amintesc cu bucurie, pentru că greutăţile întâmpinate au întărit credinţa că Dumnezeu este Cel care zideşte, prin mâinile oamenilor. Pelerinii care vin la Cârţişoara să viziteze mănăstirea şi să se roage aici rămân surprinşi să audă că maicile împreună cu părintele Dimitrie au scos piatra din râu, au încărcat-o şi au transportat-o pentru a ridica zidurile, aleile şi alte construcţii. Trebuie menţionat faptul că solul pe care s-a ridicat ansamblul mănăstiresc, la poale de munte, este în pantă şi, în consecinţă, a trebuit întărit. Oamenii din împrejurimi au ajutat cât au putut, dar greul a fost pe umerii maicilor şi ai părintelui duhovnic, după cum povestesc chiar ei.

Construcţia cea mai costisitoare şi cea mai dificilă a fost biserica, lăcaşul care străjuieşte din inima ansamblului întregul aşezământ de la Cârţişoara. Este impunătoare, cu o arhitectură specifică Ţării Româneşti, în plan treflat, cu elemente arhitecturale bizantine şi brâncoveneşti, cu pridvor şi fronton trilobat şi acoperiş boltit. Piatra de temelie a fost sfinţită în 8 sep­tembrie 1992, de Înaltprea­sfinţitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, la acea vreme Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, iar zidirea s-a realizat în perioada 2000-2012, după care au urmat pictarea (2004-2015) şi înfrumuseţarea lăcaşului. Slujba de sfinţire a avut loc în 29 iunie 2012. Aici vin să se roage mulţi pelerini, iar an de an se oficiază Liturghii arhiereşti. De asemenea, la hramul mănăstirii sau în preajma sărbătorii din 29 iunie, Înaltprea­sfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, liturghiseşte la Altarul de vară şi aduce binecuvântare peste obştea de maici şi pelerini.

Atelier de pictat icoane

Cele peste 20 de maici care vieţuiesc la Mănăstirea Cârţişoara îşi câştigă zi de zi mântuirea prin rugăciune şi trudă. Ele au făcut din acest vechi tărâm mănăstiresc un loc sfânt şi binecuvântat. Fiecare clădire ridicată în cadrul ansamblului monahal a însemnat efort, trudă, sudoare şi multă rugăciune. „Am început cu biserica mănăstirii, care s-a construit şi pictat mai apoi. O parte din pictură şi icoanele de pe catapeteasmă sunt făcute de maicile noastre. Pe lângă aceste ateliere de pictură avem şi un mic atelier de broderie, unde realizăm veşminte preoţeşti”, ne-a spus maica stareţă, monahia Siluana Ciupitu.

Icoanele pictate la mănăstirea făgărăşeană sunt unice. Maicile care pictează sunt foarte atente în a realiza icoane în cel mai pur stil bizantin, iar mulţi specialişti au apreciat talentul şi eforturile depuse în pictarea acestora. Câteva dintre icoane au fost expuse în cadrul unor evenimente.

Truda odihnitoare

Pe lângă aceste ateliere, maicile trudesc zi de zi în gospodăria mănăstirii. Viaţa la poale de munte nu este deloc uşoară. Verile sunt scurte, iernile sunt lungi şi grele, de aceea viaţa aici nu este plină de provocări cotidiene, dar maicile îşi găsesc alinare în binecuvântarea lui Dumnezeu şi în grija Sa faţă de ele şi faţă de mănăstirea aceasta atât de frumoasă, un loc închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ei înşişi truditori în vremuri grele pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu peste tot în lume. „Este altfel truda pentru Dumnezeu, este o trudă care îţi dă odihnă. Asta am văzut aici, că de multe ori în ascultare te odihneşti, nu oboseşti. Pare că este foarte multă muncă, este obositor, dar nu este deloc adevărat. Frumuseţea vieţii monahale este tăierea voii, pentru că aici, făcând ascultare, îţi tai voia, iar tăierea voii aduce acea curăţie a minţii pe care noi o căutăm. Cine are curăţia minţii are îndrăzneală la rugăciune şi noi avem nevoie să ne rugăm pentru noi şi pentru lume. Iubim ascultarea şi ne sunt dragi aceste sudori. Nu sunt uşoare, într-adevăr. Sunt momente în care te mai poticneşti, dar avem duhovnic şi mergem la el să ne povăţuiască”, spune una dintre maici.

Numeroşi pelerini vin aici an de an. Este un loc liniştitor, unde simţi că rugăciunile se înalţă către Sfinţii Apostoli şi către Tronul ceresc. Maicile ne povestesc de pelerinii care vin la Cârţişoara şi impresionează prin credinţa lor. Au necazuri în familie, boli, neputinţe şi mulţi îşi găsesc alinare sau chiar vindecare după ce se roagă la mănăstirea de la poale de munte. Sunt, de asemenea, mulţi turişti care, odată veniţi la Cârţişoara, devin pelerini, urmează calea credinţei şi îşi duc viaţa pe urmele sfinţilor. Asta se datorează rugăciunilor monahilor care au vieţuit cu secole în urmă aici şi au pierit mărturisind Ortodoxia, rugăciunilor maicilor care au trudit pentru a ridica din nimic actuala mănăstire şi binecuvântării cereşti pogorâte peste un loc unic în Transilvania.