Manifestare cultural-religioasă românească, la Oslo
Sub genericul „Paştele la români“, Ambasada României la Oslo va organiza miercuri, 16 aprilie 2008, începând cu ora 17:00, o manifestare cultural-religioasă, cu prilejul sărbătorilor pascale. Cu această ocazie, vor fi prezentate publicului o expoziţie de ouă încondeiate în tehnici tradiţionale româneşti, de inspiraţie religioasă, o expoziţie de icoane pe sticlă, precum şi o expoziţie de obiecte populare şi costume tradiţionale româneşti.