Manifestări culturale în Episcopia Sălajului
Episcopia Sălajului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, a organizat ieri, 23 noiembrie, la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Zalău, un concert de colinde susţinut de grupul „Icoane“, condus de prof. dr. Ioan Bocşa. Acest eveniment a deschis seria concertelor de colinde organizate de către Episcopia Sălajului în perioada Postului Naşterii Domnului la Catedrala episcopală şi la alte biserici din oraş.