Manifestări religioase dedicate Sfântului Antim Ivireanul
Anul acesta, cu prilejul sărbătorii Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului, în 27 septembrie, la iniţiativa PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu binecuvântarea IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi cu acordul Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, vor fi aduse la Râmnic, moaştele Sfinţilor Martiri de la Niculiţel împreună cu moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa. Această lucrare duhovnicească este prilejuită şi de împlinirea a 160 de ani de la întronizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în scaunul episcopal al Râmnicului Noul Severin şi 40 de ani de slujire arhierească a IPS Gherasim, Întâistătătorul Eparhiei Râmnicului, Înaltpreasfinţia Sa fiind şi cel care a descoperit în anul 1971, moaştele celor patru Martiri (Zotikos, Attalos, Camasis şi Filippos) de la Niculiţel.