Manuscrisele lui Gavriil Uric de la Neamţ

Un fond de manuscrise slave care aparţineau, în urmă cu mai bine de 150 de ani, Mănăstirii Neamţ se adăpostesc azi în tezaurul Bibliotecii sinodale. Dintre acestea au atras atenţia, desigur, cele de format mare, scrise pe pergament, împodobite cu miniaturi, dar nu sunt numai acestea de valoare. Astfel, două volume în limba slavonă, de format mediu, cu un scris simplu, ascund o mare comoară, scrisă de învăţatul monah copist de la Neamţ Gavriil Uric.

Cercetările mai noi, întreprinse în colecţiile de rarităţi ale Bibliotecii Sfântului Sinod din Bucureşti, au oferit date inedite cu privire la activitatea spirituală şi literară din Ţările Române, de acum mai bine de cinci veacuri. Se ştie că manuscrisele şi cărţile vechi au fost călătoare: cumpărate, vândute, împrumutate, jefuite şi răscumpărate, ele au legat, de-a lungul istoriei, oameni din sate, oraşe şi ţări. Revenind la cele două volume în limba slavonă, după zeci de comparaţii ale conţinutului lor cu al altor manuscrise similare, aşezarea în paralel a mai multor probe de scris, după analiza filigranelor (mărcilor de hârtie), am ştiut că sunt scrise de mâna învăţatului monah copist de la Neamţ, Gavriil Uric, care a trăit în prima jumătate a veacului al XV-lea. Se cunosc până azi 18 manuscrise de-ale lui (la care se adaugă multe file disparate, fragmente de manuscrise), păstrate, cele mai multe, la Biblioteca Academiei Române (luate de la Neamţ în urmă cu 100 de ani), iar altele în Rusia şi Ucraina. Cele mai cunoscute lucrări ale monahului nemţean Monahul cărturar Gavriil Uric de la Neamţ este cunoscut îndeosebi pentru "Tetraevangheliarele" copiate de el, cu scriere uncială artistică, căreia i se adaugă multe miniaturi de inspiraţie bizantină. Sunt celebre "Tetraevanghelul", copiat în 1429, pentru doamna Marina, soţia lui Alexandru cel Bun, azi la Oxford, şi "Tetraevanghelul" păstrat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, scris în 1436. Lucrările copiate de mâna lui Uric, aflate la Biblioteca Sinodului, sunt: "Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin", legată în acelaşi volum cu Sfântul Grigorie Teologul - "Cuvântări" (437 file) şi un "Sbornic" (culegere de omilii patristice pentru praznice şi sfinţi mari, cu 450 de file). Cele trei noi lucrări de la Biblioteca Sinodului, aparţinând strădaniilor cărturăreşti ale lui Uric, confirmă faptul că el nu a fost un impersonal copist de texte, ci un adevărat spirit enciclopedic care a cunoscut în profunzime bogata literatură bizantină şi slavă deopotrivă, transpunând texte din slava sârbă în cea medio-bulgară, fiind la curent şi transcriind cele mai importante lucrări din literatura ortodoxă, fără a neglija cele mai recente texte originale din literatura română, bulgară şi sârbă. Mărturie în această direcţie stă şi cuvântul al 16-lea (27), "Despre Sfânta Marina" din "Sbornicul" amintit (fila 287-312 verso), aparţinând lui Grigorie al II-lea Cipriotul, patriarhul Constantinopolului (1283-1289), piesă pe care nu putea să o culeagă decât din Constantinopol sau Muntele Athos şi pe care nu am identificat-o în alte manuscrise slave din colecţii din România. În aceeaşi situaţie este şi cuvântul pentru Teodor pustnicul, care a fost mai apoi episcop al Edessei. Un singur manuscris, aparţinând tot lui Uric (aflat la Academia Rusă de Ştiinţe - nr. 165), mai are inclus acest text. Influenţa isihasmului ca mişcare regeneratoare a spiritualităţii şi culturii ortodoxe Prezenţa, în acelaşi "Sbornic", a patru omilii exegetice la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului poate fi pusă în relaţie cu interesul deosebit al isihaştilor pentru lumina taborică şi experierea ei. În Ţările Române a existat, astfel, o influenţă puternică generată de curentul isihast, reînviorat de Sfântul Grigorie Palama în secolul al XIV-lea şi continuat de patriarhii Calist şi Filotei ai Constantinopolului, iar în zona Balcanilor, de Sfântul Grigorie Sinaitul. În alte manuscrise există peste zece omilii, în acelaşi volum, la această sărbătoare. De altminteri, isihasmul este mişcarea regeneratoare a spiritualităţii şi culturii ortodoxe de după secolul al XIV-lea. Bogăţia de autori bizantini din manuscrisele lui Uric reflectă o strânsă legătură cu zona monahală ortodoxă bizantină, păstrătoare fidelă a tradiţiei manuscrise patristice. Este atestat un flux bogat de monahi care circulau între Ţările Române, în special Moldova, şi mănăstiri slavofone, din Athos, precum Zografu, Xenofont, Filotheu, Hilandar etc. Acolo, ei traduceau textele din greacă în slavonă, le copiau şi le aduceau cu ei la mănăstirea de metanie, în ţară. Deşi în limba slavă, manuscrisele de la noi, în majoritatea lor, au fost scrise de români şi pentru români. Numeroasele obşti monahale de la noi, domnitorii şi boierii evlavioşi, comandau copiştilor lucrările de suflet mântuitoare. Aşa se şi explică numărul mare de manuscrise păstrate în colecţiile româneşti. Două însemnări din 1559 şi 1572 făcute de un ieromonah, Ioan de la Umor, pe două manuscrise slave, cu opere bizantine, indică faptul că el le copiase la Mănăstirea athonită Zografu. Influenţa covârşitoare a literaturii bizantine, prin filieră athonită, asupra trăirii şi preocupărilor intelectuale din mănăstirile noastre s-a exprimat în frecvenţa traducerii şi transcrierii operelor Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti bizantini, mai noi. Chiar dacă limba utilizată era slava în redacţii diferite, aceste manuscrise nu au venit de la sud de Dunăre cu copişti cu tot, ci au fost copiate în majoritatea lor de către români în ţară sau la Athos. S-a susţinut pe bună dreptate că aceste Sbornice din vechime constituie prototipul Cazaniilor de mai târziu, care se vor imprima de către români şi care vor avea o circulaţie atât de diversă în spaţiul românesc, de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Operă bogată şi diversă Acum, tematica diversă a operei monahului nemţean se îmbogăţeşte cu titluri şi piese literare noi, confirmând din nou capacitatea sa intelectuală deosebită. Până acum se mai cunoşteau încă două culegeri din "Cuvântările" Sfântului Grigorie din Nazianz, cea de la Biblioteca sinodală este a treia. Mai există încă cinci Sbornice ieşite din mâna lui Uric, dar cu piese literare diferite, cel din Biblioteca sinodală fiind al şaselea. "Dogmatica" Sfântului Ioan Damaschin este prima copie cunoscută aparţinând lui Uric şi prima cunoscută de pe teritoriul ţării noastre. În Biblioteca Sinodului mai există şi alte volume de omilii (Sbornice), care vor fi publicate curând, contemporane lui Gavriil Uric, cu un conţinut foarte asemănător Sbornicelor sale din 1439 (BAR 164) şi 1441 (BAR 165), sărace, totuşi, în texte cu autori slavi. A fost arătată mai recent posibilitatea ca Uric să se fi inspirat pentru Sbornicele sale în redacţie sârbă, din manuscrise provenite de la Mănăstirea athonită Xenofont. Există multe similitudini între manuscrisele lui Uric şi cele care provin sigur de la Xenofont (manuscrisele slave 153 şi 156 aflate la Biblioteca Academiei Române). Deşi manuscrisele lui Uric sunt în general dedicate uzului curent, la chilie, trapeză sau în biserică, ele nu sunt lipsite de eleganţă şi diversitate. Letrinele şi titlurile roşii dau vioiciune textului şi însăşi scrierea cursivă este elegantă, îngrijită, purtând amprenta inconfundabilă a ostenitorului. Ar fi de dorit să se alcătuiască un repertoriu al manuscriselor slave şi slavo-române de pe teritoriul României sau ca, măcar, fiecare deţinător să întocmească un catalog al exemplarelor din colecţia sa. Din nefericire, trebuie să semnalăm numărul alarmant de mic de slavişti, apoi interesul din ce în ce mai scăzut al autorităţilor pentru istoria literaturii şi a cărţii, cât şi numărul redus de cercetători interesaţi de tezaurul de manuscrise care constituie, de fapt, substanţa identităţii noastre. @ Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la e-mail: raluca.brodner @ziarullumina.ro