Marcu 3, 13–21
„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să propovăduiască și să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru, și pe Iacov al lui Zevedeu, și pe Ioan, fratele lui Iacov, și le-a pus lor numele Voanerghes, adică Fiii tunetului; și pe Andrei, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Tadeu, și pe Simon Cananeul și pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a și vândut. A venit în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire.”
Alegerea Apostolilor
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 957-958
„Dându-Se pe Sine Însuşi chip al acestui lucru şi înfățişându-le ceea ce a săvârşit El, îi îndeamnă să imite pe Învățătorul, ca să lumineze pe aceia cu aceleaşi fapte, zicând: «Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales», şi cele următoare. Înțelege-L că zice prin acestea: Încingeți-vă, o, ucenici ai Mei, cu iubirea unuia față de altul. Acestea sunteți datori să le faceți şi voi altora cu toată străduința, aşa cum am făcut Eu față de voi. Căci Eu v-am ales pe voi, nu voi pe Mine. Eu am venit la voi şi M-am făcut cunoscut vouă, care nu Mă cunoşteați, pentru iubirea mai presus de fire. (...) Ci vă veți face pe voi înşivă călăuzitori spre credință celor încă neştiutori şi rătăciți, aducându-le celor ce vor să fie învățați propovăduirea mântuitoare şi chemându-i cu râvnă la cunoaşterea adevăratei cunoştințe de Dumnezeu, chiar dacă mintea unora se va înăspri în neascultare. Aceasta vă va fi şi vouă, celor ce ați înaintat şi v-ați bucurat de sporiri în cele bune, spre rodire mai multă în Dumnezeu, având ca rod pururea stăruitor şi mântuitor rugăciunea atât de primită, încât tot ce voiți să primiți vi se va da dacă cereți în numele Meu. Deci trebuie să exprimăm, pe scurt, scopul acestui cuvânt, să facem clar ascultătorilor că (Hristos) convinge pe ucenici să aibă față de alții atâta iubire şi vrea ca ei să aibă atâta râvnă în a nu şovăi să câştige pentru credință sufletele celor încă necredincioşi, cât a avut El față de noi, sau cât le-a arătat lor.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1156
„(...) Concentrând în puține cuvinte motivele apostoliei lor, zice că îi trimite El pe ei, precum L-a trimis pe El Tatăl, ca să ştie din aceasta că sunt datori să cheme pe cei păcătoşi la pocăință, să vindece pe cei bolnavi trupeşte şi duhovniceşte, ca, în toate lucrările lor, să nu caute voia lor, ci pe a Celui ce i-a trimis, şi să mântuiască, pe cât se poate, prin învățătură, lumea.”