„Marele Mir este singura materie sfinţită de soborul ierarhilor“
La Mănăstirea Antim din Bucureşti, astăzi se încheie procesul de realizare a Marelui Mir, care mâine va fi sfinţit şi va deveni Sfântul şi Marele Mir. Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, este delegatul special al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru a conduce această rânduială specială. Redăm şi noi câteva fragmente din interviul acordat de ierarhul amintit părintelui Ciprian Apetrei şi difuzat la Radio Trinitas la 28 martie.
Pr. Ciprian Apetrei: Înalt Preasfinţite Părinte, care este procesul de pregătire a Marelui Mir? Înalt Preasfinţitul Laurenţiu: Sfântul şi Marele Mir este cea mai importantă materie purtătoare de har după Euharistie. Sfânta Împărtăşanie nu se compară cu nici un fel de materie sfinţită pentru că este prezenţa reală a Lui Hristos; pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Deci, Sfântul şi Marele Mir este alcătuit din untdelemn de măsline pregătit în mod special împreună cu vin şi tot felul de plante şi de ingrediente aromate care simbolizează mulţimea darurilor Duhului Sfânt. Această pregătire, acest proces, are mai multe etape. Este prevăzut în rânduială ca materiile acestea, florile frumos mirositoare care sunt pregătite, sau diferitele rădăcini să fie uscate deja din săptămâna dinainte de Florii, pentru ca luni, în prima zi a Săptămânii Patimilor, să fie pregătite cazanele în care va fi realizată această materie, Marele Mir. În dimineaţa de luni, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh, am condus această deschidere, această rânduială împreună cu încă patru ierarhi, cu Preasfinţitul Mihail din Australia şi Noua Zeelandă, cu Preasfinţitul Ciprian, Episcop-vicar patriarhal, cu Preasfinţitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi cu Preasfinţitul Ioachim, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului. Deci, au fost cinci arhierei şi am făcut întâi de toate Sfinţirea Apei mici, Agheazma mică, aşa cum scrie în rânduială, în locul acesta anume pregătit pentru pregătirea Marelui Mir, este vorba de capela de la Mănăstirea Antim. Acolo se află mai multe cazane, unul dintre ele este cel mai important şi modernizat, cazanul cel mare unde se va finaliza pregătirea. În momentul de faţă sunt patru cazane. Acestea trebuiau să fie spălate cu aghiazmă, de aceea am pregătit întâi materia, am sfinţit apa. După ce am făcut sfinţirea apei am stropit cu apă sfinţită aceste vase şi într-o rânduială specială am tămâiat de câteva ori mediul acesta şi toate materiile care vor fi folosite la pregătirea Sfântului şi Marelui Mir. Sunt prevăzute treizeci şi opt de ingrediente care, aşa cum am spus, simbolizează multitudinea darurilor Duhului Sfânt. Rânduiala propriu-zisă a începerii rânduielii Marelui Mir e foarte simplă: binecuvântarea, rugăciunile începătoare, Troparul Rusaliilor şi Condacul Rusaliilor, iar apoi solemn, cu un mijloc de acesta de aprindere a focului, eu, ca delegat al Prea Fericitului, am aprins focul la cazanul central, şi apa care a fost sfinţită a fost introdusă în cazanul acesta şi în celelalte cazane. După ce s-a încălzit puţin, preoţii care ne-au ajutat au luat şi au curăţat foarte bine, cu apă sfinţită, aceste vase, pentru ca ele să fie binecuvântate de Dumnezeu şi pregătite după perioada aceasta de câţiva ani de la pregătirea celuilalt Sfânt şi Mare Mir. Aceste cazane sunt în primul rând de un litraj mare... Cel mare cred că depăşeşte două sute, aproape trei sute de litri. De obicei, cantitatea care se foloseşte este de o sută şaizeci de litri, însă ca să poată să intre o sută şaizeci de litri de material, cazanul trebuie să fie mult mai mare. În aceste trei zile se vor citi toate cele patru Evanghelii? Toată Evanghelia se citeşte integral, la rând, începând cu Evanghelia de la Matei. Preoţii sunt cu epitrahil şi cu felon deoarece este un act liturgic, nu este o pregătire de bucătărie. Da, iar dacă se termină se poate lua de la început. Apoi, miercuri se porneşte procesul al doilea. Deci, avem două materii de bază: untdelemnul de măsline şi vin curat, vechi. Întâi se fierb materiile acestea cu vin, după aceea, marţi se încălzeşte vasul unde se află acest decoct. Când este fluid şi se poate trece dincolo, se pune în celălalt vas. În ziua de miercuri, când e faza finală şi cea mai lungă, procesul acesta se va derula în vasul cel mai mare. Se pune decoctul acolo şi se fierbe cu untdelemnul de măsline care este deja pregătit. Procesul acesta e un proces lent, durează 4 ore în care preoţii, îmbrăcaţi ca la Liturghie, cu nişte palete mari, vor amesteca încontinuu timp de patru ore. În acest răstimp, cel care răspunde - avem un părinte care a participat şi acum trei ani la pregătirea Marelui Mir - va pune la timpul potrivit şi mai ales la temperatura adecvată anumite ingrediente. După ce se termină de pregătit, materia respectivă va fi pusă în nişte recipiente de inox. Apoi vasele acestea vor fi duse în Catedrala patriarhală unde, în Joia Mare, se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul Liturghiei se vor citi două rugăciuni. După Paremi, după ce se va termina Vecernia şi începe Liturghia, atunci se citesc primele două rugăciuni. Următoarele două rugăciuni vor fi citite înainte de ectenia dinainte de Tatăl nostru, deci înainte de împărtăşire. Vreau să menţionez un lucru. La Vohodul Mare, vasele respective vor fi purtate prin faţa credincioşilor de către diaconi sau de către preoţi odată cu darurile care se aduc. Deci, ele vor merge după cinstitele daruri. Lumea va avea posibilitate anul acesta să vadă integral aceste lucruri prin intermediul Trinitas TV. Acum trebuie să fim realişti, nu foarte multă lume va putea intra în Catedrală, deoarece avem membrii Sfântului Sinod şi altarul şi tot ceea ce înseamnă naosul Bisericii va fi ocupat de slujitori şi de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Încă un element care ţine tot de ritualul acesta deosebit este şi omilia. Se va face o omilie despre Sfântul şi Marele Mir. Pe rând au fost toţi mitropoliţii, în anul acesta este Înalt Preasfinţitul Petru de la Chişinău, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Marele Mir este singura materie care este sfinţită de soborul ierarhilor în frunte cu Preafericitul Patriarh Daniel, care conduce toată ceremonia aceasta, toată Liturghia. A-poi nu este o simplă materie, aceasta a fost pregătită într-un proces atât de minunat, iar materia rezultată, pe lângă faptul că e compusă din atâtea mirodenii, are un miros extraordinar ca ea să fie folosită în lucrarea Sacramentală a Bisericii.