Marian Preda, reales rector al UB
Prof. univ. dr. Marian Preda a obţinut, în 6 decembrie 2023, un nou mandat de rector al Universităţii din Bucureşti (UB) pentru perioada 2023-2028, fiind reales cu 633 de voturi, reprezentând 67,70% din numărul total de voturi exprimate, potrivit unui comunicat al UB, citat de Agerpres. La alegeri au avut drept de vot 1.363 de membri ai comunităţii academice a UB, dintre care 1.226 sunt cadre didactice şi cercetători angajaţi pe perioadă nedeterminată şi 137 sunt studenţi membri ai Senatului universitar şi ai consiliilor facultăţilor. Sociologul Marian Preda a activat neîntrerupt în cadrul UB din 1990: a condus Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială între 2000 şi 2015; a fost prodecan (2000-2008), apoi decan (2008- 2015); a fost preşedintele Senatului UB (2015-2019) şi rector (2019-2023). (O. N.)