Marii poluatori ai planetei

Data: 08 Noiembrie 2021

Conferinţa ONU pentru climă, de o importanţă capitală, aflată în desfășurare la Glasgow, se dovedește a fi una tensionată, cu acuzații de ipocrizie la adresa liderilor statelor dezvoltate, care sunt marii poluatori ai lumii. Țările cele mai puternice „îşi cresc producţia de petrol, în timp ce ţin aceste summituri pentru protecţia mediului”, a acuzat președintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador.

În esență, mai multe voci care s-au făcut auzite la summitul de la Glasgow care se va încheia vineri, 12 noiembrie, susțin că este incorect să se pună semnul de egalitate între țările în curs de dezvoltare și țările bogate când vine vorba de eforturile de combatere a încălzirii globale. Aceasta deoarece marii autori ai poluării planetei sunt tocmai țările dezvoltate.

Unul din mesajele de acest fel a fost cel al preşedintele Boliviei, Luis Arce, care le-a cerut ţărilor dezvoltate să-şi asume „responsabilitatea” în criza climatică, potrivit EFE.

Discursurile în care statele cele mai bogate „apar drept campioni ai luptei împotriva crizei climatice sunt departe de realitate”, a remarcat Arce, care a cerut „responsabilităţi comune, dar diferenţiate”.

Țările dezvoltate „încearcă să impună propriile reguli ale jocului în negocierile climatice (…) încurajând ca noi, ţările în dezvoltare, să ne asumăm aceste reguli fără vreo altă opţiune”, a continuat preşedintele bolivian.

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a îndemnat „cei mai mari emiţători” de CO2 „să-şi sporească ambiţiile” până la finalul conferinţei, făcând aluzie la Rusia şi China, țări ai căror lideri nici măcar nu au participat la lucrări.

Altfel spus, esențiale pentru succesul sau eșecul summitului sunt angajamentele finale pe care și le vor asuma marii poluatori ai lumii, responsabili pentru 75% din emisiile mondiale. Aceștia sunt:

China, care emite mai mult de un sfert din gazele cu efect de seră, speră să obţină neutralitatea în privinţa carbonului în 2060. Însă, între timp, continuă să construiască termocentrale poluante, pe cărbune.

SUA, al doilea mare emitent mondial de CO2, s-a angajat la o reducere a emisiilor cu 50-52% până în 2030, insuficient, potrivit Climate Action Tracker, față de aportul la poluare care le revine.

Uniunea Europeană s-a angajat să îşi reducă emisiile de CO2 cu „cel puţin 55%” până în 2030.

India este al treilea mare poluator, dar per capita amprenta sa de carbon este mult mai mică decât a altor state. Premierul Narendra Modi a anunţat că ţara sa va ajunge la emisii zero de dioxid de carbon în 2070.

Rusia vrea să atingă neutralitatea în privinţa carbonului în 2060 şi, în următoarele trei decenii, să reducă volumul emisiilor sub cotele UE. Alţi mari emitenţi sunt Japonia, Brazilia, Mexic, Australia, Coreea de Sud, Indonezia, Turcia, Canada, Arabia Saudită. (C. Z.)