Marşul pentru viaţă la Timişoara, Arad şi Reşiţa

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 24 Martie 2015

Sub genericul „Fiecare viaţă este un dar“, mii de bănăţeni au participat în acest an la marşul pentru apărarea familiei creştine tradiţionale şi a copiilor, darul lui Dumnezeu şi baza unei societăţi sănătoase. Marşul pentru viaţă, organizat anual în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, doreşte schimbarea unor mentalităţi pro-avort ce domină în societatea şi cultura contemporană.

Un număr mare de timişoreni au participat sâmbătă, 21 martie, la „Marşul pentru viaţă 2015. Fiecare viaţă este un dar“. Aceştia au traversat centrul oraşului, de la Catedrala Mitropolitană până la Prefectura judeţului Timiş, purtând în mâini icoane şi pancarte cu mesaje pro-viaţă. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, la manifestare a fost prezent pr. Cristian Pavel, consilier social al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a ţinut un scurt cuvânt despre importanţa vieţii, ca dar din partea lui Dumnezeu, iar preotul Silviu Damşe a rostit o scurtă rugăciune. Pentru susţinerea acestui scop s-au reunit mai multe asociaţii care alcătuiesc mişcarea pro-vita. Cu bine-cuvântarea Preafericitului Pă-rinte Patriarh Daniel, în organizarea evenimentelor din cadrul Săptămânii pentru viaţă 18-25 martie, s-au implicat asociaţiile de tineret care funcţionează cu aprobarea Sfântului Sinod: Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) şi Liga Tineretului Creştin-Ortodox Român (LTCOR).

Aradul în Marş pentru viaţă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Ar-hiepiscopul Aradului, s-a desfăşurat la Arad a patra ediţie a Marşului pentru viaţă. Prin acesta, s-a dorit a se trage un semnal de alarmă asupra numărului mare de avorturi care se fac atât în Arad, cât şi în ţară.

Aproximativ 500 de arădeni s-au adunat sâmbătă la orele prânzului în piaţa Avram Iancu, de unde au plecat într-un marş spre Spitalul Matern (unde există şi un cabinet de consiliere pro-vita al Arhiepiscopiei Aradului), iar mai apoi spre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ de la Podgoria. La marş au fost prezenţi mai mulţi preoţi, având în mijloc pe pr. Gabriel Mariş, consilier social şi delegat al Arhiepiscopiei Aradului. „Biserica Ortodoxă îndeamnă credincioşii să preţuiască familia creştină şi roadele ei, copiii. Biserica a învăţat întotdeauna că viaţa umană începe la concepţie, când se produce o fiinţă vie, unică din punct de vedere genetic. În acest an omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii, îndemnăm fiecare preot să contribuie constant la ajutorarea materială a familiilor cu mulţi copii şi să încurajeze adopţia copiilor“, a menţionat pr. Gabriel Mariş.

În cadrul marşului s-au putut vedea foarte mulţi copii cu icoane în mâini alături de părinţi şi de bunici. De asemenea, unii participanţi au fost îmbrăcaţi în costume populare şi au împărţit trecătorilor fluturaşi cu mesaje împotriva avortului. Pe parcursul marşului au fost cântate pricesne specifice Postului Mare, au fost făcute rugăciuni şi au fost rostite mai multe îndemnuri de susţinere a vieţii. În timpul marşului participanţii au purtat pancarte cu mesaje precum: „Stop avortului“, „Fără copii România moare!“, „Stop avortului, viaţa are prioritate“, „Mamă, îţi mulţumesc că trăiesc“, „Avortul - o crimă împotriva umanităţii“, „Un avort egal o crimă“, „Adevăraţii doctori nu ucid copiii“, „Avortul opreşte inima să bată“.

„Este un eveniment dedicat vieţii, o sărbătoare a vieţii, o bucurie şi, în acelaşi timp, un semnal de alarmă pentru copilaşii concepuţi, dar încă nenăscuţi. Deşi în pântecele mamei ar trebui să fie cel mai sigur loc din lume, în realitate ei sunt într-un continuu pericol de a fi ucişi, pentru că femeile secolului XXI au uitat ce înseamnă privilegiul de a fi mamă, au uitat că, de fapt, copilul este un dar, unic şi irepetabil, şi întotdeauna se pune problema sarcinii nedorite, de parcă ar putea un om pe lumea această să fie nedorit. Încercăm să îi ajutăm pe copilaşii nenăscuţi să vină pe lume, în-cercăm să le spunem politicienilor că scăderea demografică din România este o catastrofă şi că dacă nu vom începe să facem ceva, riscăm să dispărem de pe harta Europei“, a spus Ana Maria Jitea, reprezentantul Asociaţiei Ikon.

Marşul pentru viaţă la Reşiţa

La fel ca şi în celelalte 60 de oraşe din ţară şi din Republica Moldova, în care s-a organizat Marşul pentru viaţă, şi la Reşiţa s-a desfăşurat evenimentul de conştientizare a importanţei vieţii umane. Manifestarea a fost organizată sâmbătă, 21 martie, de către Episcopia Caransebeşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu“ şi Parohia romano-catolică „Maria Zăpezii“ din Reşiţa. Acţiunea a debutat în Protopopiatul Ortodox din Reşiţa, în faţa Bisericii „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“, cu un scurt moment de rugăciune, după care marşul a continuat spre centrul civic, unde au fost susţinute alocuţiuni din partea organizatorilor, dar şi din partea invitaţilor. După acest moment s-a plecat spre Universitatea „Eftimie Murgu“ pe bd. Revoluţia din Decembrie 1989, unde acţiunea s-a încheiat cu un mesaj din partea organizatorilor. La eveniment au fost prezenţi preoţi din oraş, profesori, medici, autorităţi locale, oameni de cultură, foarte mulţi copii şi tineri, dar şi foarte mulţi oameni de toate vârstele, susţinători ai iniţiativelor dedicate protejării copiilor şi familiei, toţi purtând în mâini pancarte cu mesaje pro-viaţă. „După acest marş, mesajul pe care cei prezenţi l-au luat cu ei acasă, ca să îl împărtăşească şi altora, a fost că fiecare viaţă este un dar de la Dumnezeu, iar mărturiile partenerilor noştri din centrul civic al Reşiţei au venit să confirme acest lucru. Ne-am bucurat că au fost prezenţi numeroşi copii şi tineri, pentru că ei sunt viitorul, iar mărturiile care au fost date ar trebui să devină pentru ei modele, pentru că se poate să-ţi afirmi identitatea de mamă, de tată şi să accepţi cu seninătate şi cu bucurie viaţa“, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector social şi de activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului.