Măsuri drastice împotriva epidemiei de gripă, în Ucraina
▲ Premierul Iulia Timoşenko a ordonat închiderea tuturor instituţiilor şcolare şi anularea întrunirilor publice din ţară pentru următoarele trei săptămâni, măsuri unice, până în prezent, în Europa, notează AFP ▲ Prim-ministrul le-a recomandat ucrainenilor să se protejeze cu măşti pe care, dacă nu le mai găsesc în farmacii, să şi le confecţioneze singuri ▲ Măsuri similare au fost luate şi în Bulgaria, unde autorităţile din oraşul Nikopole au declarat stare de urgenţă din cauza pandemiei de gripă A(H1N1) ▲
Prim-ministrul ucrainean Iulia Timoşenko a încercat, sâmbătă, să-şi încurajeze conaţionalii panicaţi de amploarea pandemiei declanşate de virusul A(H1N1), afirmând că ţara are mijloace să lupte împotriva acesteia, dar recomandându-le să se protejeze cu măşti pe care să şi le confecţioneze singuri, informează AFP. „Măsurile luate de Guvern sunt foarte severe, dar nu vă fie teamă, aceste măsuri sunt mult mai severe decât riscurile reale. Este preferabil să faci prea mult, decât insuficient“, a subliniat premierul de la Kiev. Vineri, premierul Iulia Timoşenko a ordonat închiderea tuturor instituţiilor şcolare şi anularea întrunirilor publice din ţară pentru următoarele trei săptămâni, asemenea măsuri fiind unice în Europa, notează AFP. De asemenea, şefii armatei ucrainene au luat decizia de a amâna campania de recrutare din această lună pentru primăvara anului viitor, iar militarilor în termen le-a fost interzis să aibă contacte cu rudele, din cauza riscului sporit de contaminare, relatează RIA Novosti. La rândul său, preşedintele Iuşcenko a lansat un apel politicienilor „să lase medicilor sarcina de a da explicaţii în mass-media referitor la noua epidemie de gripă“ şi „să renunţe la politizarea ei“. Totodată, preşedintele Iuşcenko a invitat şi presa să renunţe la speculaţii în legătură cu bilanţul victimelor gripei noi, pentru nu a amplifica şi mai mult panica în rândul populaţiei, care a luat cu asalt farmaciile în căutarea medicamentelor antivirale. 48 de persoane au murit, iar peste 150 de mii sunt contaminate Potrivit noului bilanţ al victimelor gripei, făcut public de şeful statului, circa 48 de persoane au murit, iar peste 150 de mii sunt contaminate. Nu toate decesele au fost provocate de virusul A(H1N1), preşedintele Iuşcenko subliniind că mai multe persoane au decedat din cauza unor infecţii pulmonare provocate de gripa de sezon. Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în regiunea Lvov, unde rata îmbolnăvirilor de gripă - atât cu virusul A, cât şi cu viroze de sezon - a crescut de aproximativ 5 ori în ultimele trei zile, totalizând peste 60 de mii de persoane. Stare de urgenţă şi în Bulgaria Autorităţile din oraşul Nikopole, din nordul Bulgariei, au declarat stare de urgenţă din cauza pandemiei de gripă A(H1N1), a anunţat postul public bulgar de televiziune BNT. Între măsurile adoptate se numără închiderea tuturor instituţiilor de învăţământ din oraş şi din localităţile din apropiere, dar şi interzicerea organizării de reuniuni publice. „Boala va atinge apogeul în următoarele două-trei luni, dar îi sfătuiesc pe oameni să-şi păstreze calmul“, a declarat ministrul Sănătăţii, Anghel Kuncev. Cazuri de gripă A(H1N1) au fost depistate şi în alte oraşe din Bulgaria, precum Montana şi Stara Zagora, unde autorităţile locale au înregistrat între 100 şi 150 de cazuri la un număr de 10 mii de persoane. Ministrul Sănătăţii a precizat că o alertă pentru pandemie va fi declanşată în orice oraş din Bulgaria, în momentul în care numărul de persoane contaminate va ajunge la 200.