Matei 24, 27-33; 42-51

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată, după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Privegheați, deci, că nu știți ceasul în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă, pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că peste toate avuțiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: «Stăpânul meu întârzie» și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, va veni stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște și o va îndepărta din dregătorie și partea ei o va pune cu fățarnicii. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Privegheați și vă rugați!

Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al Treilea împotriva arienilor, XLIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 380

„De altfel nici nu e de folos oamenilor să cunoască când va fi sfârșitul sau când va fi ziua sfâr­șitului. Căci cunoscând aceas­ta vor disprețui timpul de până atunci, așteptând zilele apropiate sfârșitului și vor avea motiv să se îngrijească de ei numai atunci. De aceea a tăcut și în privința sfârșitului fiecăruia prin moarte, ca nu cumva mândrindu-se oamenii cu pretenția cunoștinței să înceapă să fie fără grijă în cea mai mare parte a timpului lor. Deci Cuvântul ne-a ascuns amândouă acestea: atât sfârșitul de obște, cât și sfârșitul fiecăruia (de fapt, în sfârșitul de obște se cuprinde sfârșitul fiecăruia și în sfârșitul fiecăruia se cuprinde sfârșitul de obște), ca fiindu-ne acesta necunoscut și mereu aș­teptat, să înaintăm în fiecare zi ca niște chemați, întinzându-ne spre cele dinainte, și de cele dinapoi uitând (Filip., 3, 13). (...) De aceea a adăugat Mântuitorul la cele spuse: Privegheați, deci, că nu știți nici voi în ce ceas vine Domnul vostru (Matei, 24, 42).”