Maternitatea Giuleşti, în pericol de desfiinţare

Data: 26 August 2010

Procurorii Parchetului instanţei supreme au dispus începerea urmăririi penale faţă de Spitalul "Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti, sacţiunile putând merge până la desfiinţarea unităţii sanitare, a anunţat procurorul şef Marius Iacob, şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ. Procurorul şef a declarat că anchetatorii au constatat încălcarea normelor de securitate în muncă, de securitate a sistemelor electrice şi gestionarea resurselor umane. Marius Iacob a mai spus că astăzi sunt aşteptate concluziile preliminare ale expertizei realizate de specialiştii de la Petroşani, care lucrează în trei schimburi pentru a o finaliza. În funcţie de aceste concluzii şi de elementele care vor mai reieşi din audieri procurorii vor dispune şi alte măsuri procesuale. Cinci bebeluşi au murit şi şase sunt răniţi grav în urma incendiului produs în 16 august, în Secţia de Terapie Intensivă prematuri. Cei şase bebeluşi răniţi, printre care două perechi de gemeni, sunt internaţi din 16 august la Spitalul "Grigore Alexandrescu".