Mecanism de compensare pentru IT-işti

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 08 Feb 2018

Autorităţile renunţă la ajutorul de stat pentru IT-şti şi alte categorii de angajaţi după transferul contribuţiilor, venind însă cu un mecanism de reţinere la sursă, prevăzut într-un proiect de ordonanţă, a anunţat Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.

„Pentru acei angajatori care au asigurat majorarea salariilor pentru angajaţi (precum persoanele fizice încadrate în grad de handicap grav, persoane care desfăşoară activităţi de creare de programe de calculator, cele care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare şi cei sezonieri) cu cel puţin 20%, pentru transferul de contribuţii, aceia se pot încadra în acest nou mecanism”, a spus Teodorovici la Digi 24.