Mecanism mai puțin facil de eliberare a antibioticelor

Data: 31 Martie 2023

În contextul în care România se află de mai mulţi ani pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente, trebuie făcut ceva pentru „a aduce lucrurile sub control”, a spus ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, în țările care consumă „raţional” aceste medicamente, se prescrie întotdeauna antibioticul de primă intenţie și, cu foarte mare dificultate, când există evidenţe clinice foarte clare, se acceptă înlocuirea lui. El a menționat că eliberarea de antibiotice pe reţete simple nu reflectă consumul real al acestui tip de medicamente.

Într-o altă declarație, făcută la începutul săptămânii, Alexandru Rafila a afirmat că se gândeşte „foarte serios” la o reglementare care să restricționeze accesul la antibiotice.

„Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (...) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate, să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor, în ultimii ani au fost descoperite şi comercializate puţine antibiotice noi, iar rezistenţa la antimicrobiene a devenit o problemă majoră de sănătate publică. În fiecare an, circa 33.000 de europeni mor din cauza unor infecţii provocate de bacterii rezistente la antibiotice. (C. Z.)