Medalie și diplome aniversare pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu
Cu prilejul aniversării Centenarului învățământului teologic ortodox academic de la Oradea, o delegație a Facultății de Teologie Ortodoxă din acest oraș l-a vizitat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, pentru a-i oferi Medalia și Diploma aniversară emise la acest moment de sărbătoare pentru ținutul Bihorului.
Delegația Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a sosit marți, 21 februarie, la Reședința mitropolitană din Sibiu. Delegația din eparhia sufragană Mitropoliei Ardealului a fost condusă de pr. conf. dr. Viorel-Cristian Popa, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Oradea și a fost format din cadre universitare, informează Mitropolia Ardealului.
La întâlnire, decanul Facultății de Teologie din Oradea a vorbit despre Academia Teologică din Oradea și misiunea acesteia în mediul academic bihorean de-a lungul celor 100 de ani trecuți de la înființare. Părintele decan a menționat că, la 30 ianuarie 2023, instituția a sărbătorit centenarul, iar la acel moment Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a acordat foștilor decani și actualei conduceri distincția „Ordinul Episcop Roman Ciorogariu”.
Pr. conf. dr. Viorel-Cristian Popa i-a oferit mai apoi Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu atât Medalia aniversară, cât și Diploma aniversară emise la împlinirea a 100 de ani de la înființarea învățământului teologic ortodox academic la Oradea. Părintele decan a mulțumit ierarhului pentru contribuția personală, alături de cea a altor profesori de teologie de la Sibiu, adusă la renașterea învățământului teologic universitar la Oradea prin înființarea actualei facultăți de teologie.
„Îmi exprim bucuria revederii, o bucurie plină de emoții. Vă mulțumim pentru mesajul pe care ni l-ați trimis cu ocazia prăznuirii ocrotitorilor spirituali ai învățământului teologic ortodox și am venit să vă mulțumim pentru tot ajutorul pe care ni l-ați dat atunci, la începuturi, când ați pus temelie solidă la înființarea Facultății de Teologie din Oradea, împreună cu o pleiadă de profesori de aici, din Sibiu”, a spus părintele decan.
Distincții și evocări
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a mulțumit delegației Facultății de Teologie din Oradea, precum și Preasfințitului Episcop Sofronie, amintind momentul reînființării învățământului teologic orădean, la care Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a contribuit foarte mult, în pofida greutăților anilor de după evenimentele din decembrie 1989.
„Mi-am amintit cu drag de momentul solicitării. Am avut atunci ocazia, și de aceea am și răspuns cu promptitudine, să-i aduc un sprijin și o prețuire deosebită Episcopului Oradiei de atunci, vrednicul de pomenire Vasile Coman”, a spus ierarhul.
La finalul vizitei, Părintele Mitropolit Laurențiu i-a oferit decanului Facultății de Teologie din Oradea distincția „Ordinul Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” pentru clerici. Aceeași distincție a fost oferită și foștilor decani pr. prof. dr. Nicu Dumitrașcu și pr. prof. dr. Dumitru Megheșan. Distincția le va fi înmânată de părintele decan Viorel-Cristian Popa.
Academia Teologică din Oradea a fost înființată la 29 mai 1923. După o întrerupere de 50 de ani, învățământul teologic academic din Oradea s-a reluat în 1991, prin înființarea actualei Facultăți de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Oradea.