Medalii la şah rapid

Un articol de: Oana Nistor - 04 Ianuarie 2017

România a cucerit zece medalii - două de aur, șase de argint, două de bronz - la Campionatul European de şah rapid desfășurat în Serbia, la Novi Sad, informează site-ul oficial al turneului, citat de Agerpres. Cele două medalii de aur au fost cucerite de Mihnea Costachi la şah blitz şi dezlegări, categoria băieţi 18 ani. Medaliile de argint au fost obţinute de Mălina-An­dreea Aciu la rapid, blitz şi dezlegări, categoria fete 14 ani, David Gavrilescu la blitz, băieţi 14 ani, Teodor-Cosmin Nedelcu la dezlegări, băieţi 10 ani. La echipe, categoria sub 18 ani, România a fost reprezentată de Mihnea Costachi, David Gavri­lescu, Alexandru Banzea şi Mălina Aciu. Cele două medalii de bronz au fost obţinute de Mihnea Costachi la şah rapid, băieţi 16 ani şi superfinală, o probă specifică pentru campio­natele europene de şah rapid, similară cu o gală a laureaţilor, la care participă toţi câştigătorii. Competiţia din Serbia a fost organizată separat, pentru fete şi „open”, la categoriile de vârstă cuprinse între 8 şi 18 ani. La aceste campionate continentale au fost prezenţi 300 de şahişti din 22 de ţări, țara noastră fiind prezentă cu zece concurenţi la Campionatul European de şah rapid şi blitz pentru copii şi juniori.