Medicii recomandă moderație la mesele de sărbători
Preparatele tradiţionale specifice sărbătorilor pot fi consumate fără restricţii, dar cu moderație - este unul dintre sfaturile pe care medicii le dau românilor în această perioadă. „Sărbătorile sunt despre bucurie, familie şi momentele speciale petrecute împreună în jurul mesei. Deşi este o perioadă în care mesele sunt mai bogate, putem savura preparatele tradiţionale fără a ne confrunta cu disconfort sau excese, făcând câteva alegeri inteligente”, se arată pe pagina de Facebook a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, potrivit Agerpres.
Citată în mesaj, dr. Andreea Ştefănescu, medic specialist ATI, reaminteşte că secretul stă în moderaţie, nu în restricţii severe. „Echilibrul este mai important decât excluderea anumitor alimente”, subliniază medicul. Iar pentru a menţine acest echilibru, sunt suficiente câteva reguli ușor de urmat.
Una dintre ele este păstrarea ritmului meselor: respectaţi programul cu trei mese principale pe zi. Acest lucru ajută digestia şi reduce tendinţa de a lua gustări frecvente. De asemenea, porţiile mai mici şi mâncatul lent sunt alte elemente care permit evitarea senzaţiei de disconfort.
O altă regulă se referă la ordinea felurilor de mâncare: începeţi masa cu alimente uşoare, precum supe, ciorbe, pentru a pregăti digestia, apoi asociaţi friptura cu salate şi murături. Desertul şi hidratarea: savuraţi dulciurile tradiţionale în porţii mici, la distanţă de mesele principale, și beți apă şi ceaiuri neîndulcite pentru a sprijini digestia.
„Mişcarea zilnică rămâne benefică indiferent de sezon. Plimbările în aer liber, jocurile sau activităţile uşoare contribuie la menţinerea stării de bine”, mai afirmă medicul. (C.Z.)