Mesajul Patriarhului României, adresat participanților la cel de-al III-lea Congres Național „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat la Palatul Patriarhiei, în zilele 1-2 septembrie 2010

Data: 01 Septembrie 2010

Congresul Național "Hristos împărtășit copiilor", organizat pentru a treia oară de Patriarhia Română, arată preocuparea Bisericii noastre de a împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu copiilor, de a le deschide inimile spre valorile autentice ale vieții.

Mărturisind iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de noi, prin orele de cateheză parohială copiii sunt chemați să se apropie de Hristos și să se împărtășească din iubirea Sa jertfelnică, pentru a crește în iubire sfântă față de Biserică și de semeni. În contextul Anului omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești, în perioada Postului Mare, orele de cateheză din cadrul Programului "Hristos împărtășit copiilor" au adâncit învățăturile de credință mărturisite în Crezul niceoconstantinopolitan. Alături de activitățile din ce în ce mai numeroase, organizate de parohiile din țară în cadrul acestui program educațional – concursuri, pelerinaje, tabere etc. – peste 100.000 de copii din întreaga țară au participat la Concursul Național de Oratorie Creștină "Crezul meu", cei mai talentați dintre ei rostind Crezul Ortodox și fiind premiați cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale. Sub egida Programului "Hristos împărtășit copiilor", beneficiind de finanțare europeană, se desfășoară și Proiectul "Alege școala!" care își propune ca, prin intermediul grupelor de cateheză, Biserica să intervină în educația copiilor, oferindu-le o perspectivă ortodoxă plenară asupra vieții. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care împlinesc nobila lucrare de catehizare și formare duhovnicească a copiilor Bisericii noastre, pentru ca aceștia să mărturisească prin viețile lor că "Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl" (Filipeni 2,11). † DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE