Micul catechism: Cum înţelegem cererea a şaptea a Rugăciunii Domneşti?

Cea de-a şaptea cerere a Rugăciunii Domneşti este „ci ne izbăveşte de cel rău“. Aceasta este o întărire şi o completare a celei precedente. Căci, precum observă Sf. Chiril al Ierusalimului, dacă cuvintele „Nu ne duce pe noi în ispită“ ar fi avut sensul de a nu fi ispitiţi, Domnul n-ar fi spus „ci ne izbăveşte de cel rău“. După învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, „cel rău“ din această cerere este divolul; „cel rău“ este „diavolul cel potrivnic“, zice Sf. Chiril al Ierusalimului, iar Sf. Grigorie al Nyssei spune că ispititorul, este diavolul, iar „cel rău“ este o altă numire dată diavolului. El este duhul răutăţii, autorul şi adevăratul principiu al tuturor relelor, care ne vin fie direct prin cursele întinse de el, fie prin oameni sau pofte. Dacă n-a putut să se atingă de turmele lui Iov fără învoire de la Dumnezeu şi n-a avut putere să intre în turma porcilor din ţinutul Gherghesenilor mai înainte de a fi primit îngăduinţa de la Fiul lui Dumnezeu, „va avea el putere, zice Sf. Ioan Gură de Aur, asupra oamenilor veghetori şi cuvioşi, păziţi de Dumnezeu, Căruia ei Îi slujesc ca Stăpânului şi Împăratului lor?“.

Izbăvirea de cel rău trebuie înţeleasă deci nu în sensul de a nu fi atacaţi de el, ci în acela că, atunci când ne găsim strâmtoraţi, să nu ne simţim părăsiţi, ci să luptăm împotriva lui fără a deznădăjdui: „În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi“, recomanda Sf. Ap. Pavel corintenilor. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de răul ce bânduie sufletul şi în primul rând de păcat şi de urmările lui. Păcatul fiind călcarea cu ştiinţă şi de bunăvoie a poruncilor lui Dumnezeu, plata lui este moartea (Romani 6, 23). Când zicem „şi ne izbăveşte de cel rău“, cerem apărarea lui Dumnezeu împotriva celui rău, pe care dobândind-o, suntem tari şi apăraţi de toate câte diavolul şi lumea le uneltesc împotriva noastră.