Ioan 6, 14-27

„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L facă Împărat, S-a dus iarăși în munte, El singur. Și, când s-a făcut seară, ucenicii Lui au coborât la mare. Și, intrând în corabie, se îndrep­tau spre Capernaum, dincolo de mare. Și s-a făcut întuneric, iar Iisus încă nu venise la ei. Și, suflând vântul cu putere, marea se învolbura. După ce au vâslit, deci, ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe apă și apro­piindu-Se de corabie și s-au înfricoșat. Dar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeți! Deci, voiau să-L ia în corabie, însă corabia îndată a sosit la țărmul la care mergeau. A doua zi, mulțimea, care rămă­sese de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică și că Iisus nu intra­se în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui. Și alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțu­mise. Deci, când a văzut mulțimea că nu sunt acolo Iisus și ucenicii Lui, oamenii au intrat în corăbiile cele mici și au venit la Capernaum, cău­tându-L pe Iisus. Și, găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învățătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răs­puns și a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă cău­tați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pen­tru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncar­ea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, pentru că pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.”