Micul catehism: Creştinul dobândeşte adevărata bogăţie prin lucrarea virtuţii

Prin Fericirea a patra Mântuitorul ne învaţă să căutăm dreptatea cu toată dorinţa inimii şi nu de mântuială. Domnul ar fi putut să zică doar „Fericiţi cei ce ţin la dreptate“, însă a preferat să spună „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate“, pentru a arăta că în dobândirea şi lucrarea virtuţilor creştinul trebuie să se implice cu toată fiinţa sa.

Pentru că semnul caracteristic lăcomiei este dorinţa - nu atât dorinţa de mâncăruri şi băuturi, cât dorinţa de a stăpâni mai mult şi de a avea mai multe bogăţii -, de aceea „Domnul a poruncit să mutăm dorinţa aceasta spre dreptate, pentru a nu mai fi lacomi“, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. În Vechiul Testament au fost flămânzi şi însetaţi de dreptate dreptul Iov, regii David şi Solomon şi, în special, proorocii. Astfel, David ne spune prin Psalmul 73 că pe pământ cei răi nu sunt pedepsiţi, iar drepţii nu primesc încununarea virtuţii. Iar Proorocul Ieremia se revolta împotriva călcătorilor de lege (12, 1, 4); împotriva asupritorilor şi a judecătorilor nedrepţi, Isaia spunea: „... Nu mai faceţi rău înaintea ochilor mei. Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, ajutaţi pe văduvă“ (1, 16-17). Celor care flămânzesc şi însetoşează de dreptate Mântuitorul le dă tot o răsplată materială, spunând „că aceia se vor sătura“. Potrivit gândirii lumeşti, lăcomia îmbogăţeşte pe mulţi, însă, după învăţătura evanghelică, lucrurile se petrec dimpotrivă, adică dreptatea îmbogăţeşte pe om. Creştinii nedreptăţiţi au privilegiul de a aştepta, după promisiunea Domnului, „ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea“ (II Petru 3, 13). Având această nădejde, ei îndură mai uşor suferinţele provocate de foamea şi setea lor după dreptate, care, în toată plinătatea ei, nu se va potoli decât în împărăţia cerească.