Micul catehism: Duhul Sfânt a vorbit prin prooroci despre Întruparea Fiului

Lucrarea de mântuire a lumii ne arată colaborarea dintre Duhul Sfânt şi Fiul. În Crez spunem că Duhul Sfânt „a grăit prin prooroci“. Profeţiile proorocilor au avut rolul de a pregăti întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Duhul, grăind prin prooroci, a pregătit omenirea pentru primirea Mântuitorului, vestind de mai înainte venirea Lui. Duhul a luminat mintea profeţilor. El este cel ce a dus până la capăt lucrare dumnezeiască îndreptată spre lume. În acest înţeles El este Duhul Adevărului şi călăuzeşte la tot adevărul (Ioan 16, 13). Deci Lui I se cuvenea să grăiască prin prooroci. Desigur, Duhul era nedespărţit de Cuvântul lui Dumnezeu, când grăia. Dar Duhul cobora Cuvântul în inima lor, îi făcea să-L audă, să-L înţeleagă. De aceea ziceau proorocii mereu: „şi a fost Cuvântul Domnului către mine“ (Ieremia 1, 11). Dar gura care rostea Cuvântul în inima lor, în aşa fel încât Îl făcea să pătrundă în ea, era Duhul. Prin cuvintele proorocilor: „şi a zis Domnul către mine“ (Is. 8, 1) înţelegem că vorbeau de Duhul, căci şi în Simbolul de Credinţă Duhul Sfânt este numit „Domnul“.

În acest sens, Sf. Simeon Noul Teolog ne învaţă: „Deci prin Cuvânt înţelegem pe Fiul lui Dumnezeu, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui, care grăieşte cuvinte negrăite, e Sfântul Duh. Precum zice proorocul: „Gura Domnului a grăit acestea“, adică Duhul Domnului. Şi de ce Sfântul Duh se numeşte gura lui Dumnezeu şi Fiul se numeşte Cuvântul? Fiindcă, precum cuvântul nostru, care este în sufletul nostru, se rosteşte şi se arată altora prin gura noastră cu alt chip şi e cu neputinţă să-l rostim sau să-l arătăm altfel decât prin vorbirea gurii, nici Fiul lui Dumnezeu nu poate fi cunoscut sau auzit dacă nu se descoperă prin Preasfântul Duh.