Micul catehism: Dumnezeu nu este autorul ispitei

Cerându-I lui Dumnezeu „nu ne duce pe noi în ispită“, Il rugăm să ne ajute să nu cădem în ispită. Atacul diavolesc nu este un păcat; învoirea cu momeala pusă la cale de cel viclean este păcat. Prin Rugăciunea Domnească cerem să fim ajutaţi să rămânem ascultători îndemnurilor conştiinţei curate, pentru a nu săvârşi nimic prin care am ajunge victimele unei ispite. Este tocmai ceea ce se aplică, în scrierile Sf. Ap. Pavel, rătăcirilor lumii vechi: „De aceea, Dumnezeu i-a dat pradă faptelor celor necurate ale inimii lor, încât ei singuri şi-au întinat trupurile…, i-a dat pradă unor fapte ruşinoase… şi, cum nu s-au îngrijit să aibă pe Dumnezeu în cuget, i-a dat şi Dumnezeu în seama minţii lor celei rătăcite, ca să facă ceea ce nu se cade“. Prin aceste cuvinte, Sf. Ap. Pavel ne arată că Dumnezeu respectă libertatea oamenilor şi nu lucrează împotriva voinţei lor. „Lăsându-i pradă unor fapte ruşinoase“ nu înseamnă că Dumnezeu ar avea vreun amestec în faptele săvârşite de aceştia, ci faptul că nu-i ajută şi îi lasă să acţioneze potrivit dorinţelor păcătoase în care se complac. „Dar ce, Dumnezeu duce pe om în ispită?“, se întreabă Sf. Gherman al Constantinopolului. „Ferească Dumnezeu! Căci Dumnezeu nu este autorul celor rele, dar noi să-L rugăm ca, prin multele Sale îndurări, să nu îngăduie să cădem în ispită: «Doamne, dacă ne caută pe noi satana, ca să ne cearnă ca pe grâu, precum a căutat şi pe Sfinţii Tăi Apostoli, dar nu a reuşit, sau ca pe Iov, odinioară, să nu-i dai lui putere asupra noastră! Dar, chiar dacă un om rău va voi să ne ducă în ispită, nu ne lăsa pe noi în voia lui, ci ocroteşte-ne cu acoperământul aripilor Tale!».“

Adresându-I lui Dumnezeu cererea „şi nu ne duce pe noi în ispită“, Îi solicităm să ne ajute să nu cădem înfrânţi sub atacul tentaţiilor, neutralizând influenţele vătămătoare ale patimilor.