Micul catehism: Epicleza - cea mai importantă parte din Sfânta Liturghie

Cea de-a treia parte şi cea mai importantă a anaforalei liturgice (momentul aducerii Jertfei euharistice) îl reprezintă epicleza, adică rugăciunea de chemare sau invocare a Sfântului Duh asupra darurilor de pâine şi vin, pentru a fi transformate în Trupul şi Sângele Domnului Hristos.

În Liturghia Sfântului Ioan, ea începe de la cuvintele: „Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească (cuvântătoare)...“, şi se încheie prin cuvintele: „prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Are forma unei rugăciuni adresate lui Dumnezeu-Tatăl, ca El să-L trimită pe Sfântul Duh, prin puterea Căruia darurile noastre să se prefacă în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Existenţa unei rugăciuni speciale de invocare a Sfântului Duh peste cinstitele daruri, spre a fi transformate în Trupul şi Sângele Domnului poate fi dovedită a fi încă din primele secole creştine. Documentele nu au păstrat formula sau textul epiclezei primare, dar practicarea ei poate fi dovedită prin menţiuni precise din secolele II şi III, în scrieri ale Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Sf. Irineu şi Origen. Scrierea lui Ipolit (Â 235), „Traditio apostolica“, cuprinde chiar o formulă scurtă de epicleză. În literatura bisericească a secolului al IV-lea reiese clar că prin această rugăciune era invocat Sfântul Duh pentru sfinţirea darurilor. Părinţii Bisericii din secolul al IV-lea erau ferm convinşi că rugăciunea epiclezei exista din perioada primară a creştinismului. Astfel, Sf. Vasile cel Mare considera că această rugăciune este aşa de veche încât nu se putea spune „care dintre sfinţi ne-a lăsat în scris cuvintele invocării la sfinţirea pâinii Euharistiei şi a paharului binecuvântării“ (în lucrarea „Despre Sfântul Duh“, cap. 7).