Micul catehism: Explicarea Liturghiei credincioşilor (III): imnul heruvic

După rugăciunea a doua pentru credincioşi, rânduiala Sf. Liturghii conţine procesiunea Vohodului celui mare, care se desfăşoară într-o atmosferă de înaltă spiritualitate, pregătită prin imnul heruvic şi prin rugăciunea rostită în taină de către preoţii slujitori. Credincioşii şi strana cântă imnul heruvic după rostirea de către preot a ecfonisului ultimei rugăciuni pentru credincioşi („Ca sub stăpânirea Ta totdeauna fiind păziţi...“). Celor trei Sf. Liturghii (a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare şi a Darurilor mai înainte sfinţite) corespund trei imne heruvice. Întrebuinţarea cea mai mare o are Heruvicul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, pentru că această sfântă slujbă se oficiază cel mai des din cele trei menţionate: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm. Ca pe Împăratul tuturor să primim pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti. Aliluia, aliluia, aliluia“.

La început, acest imn se cânta fără a fi întrerupt, aşa cum este în zilele noastre, de ritualul Vohodului mare. Introducerea acestui ritual a împărţit cântarea în două fragmente separate („Noi, care pe Heruvimi...“ şi „Ca pe Împăratul...“), iar între aceste două părţi se intercalează pomenirile făcute de preoţi în timpul Vohodului mare. Aceste pomeniri sunt o continuare a pomenirilor nominale sau a citirii dipticelor de către diacon, care aveau loc în vechime cu ocazia depu-nerii Darurilor pe sfânta masă. Imnul heruvic a fost generalizat în rânduiala Sf. Liturghii printr-un decret al împăratului bizantin Justin al II-lea, în secolul al VI-lea (anul 574). În perioada aceea, imnul a înlocuit un psalm care se cânta în timpul cât credincioşii dădeau diaconilor darurile de pâine şi vin pentru Sf. Euharistie.