Micul catehism: Iertând greşelile aproapelui obţinem iertarea păcatelor noastre

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 11 Noiembrie 2008

A cincea cerere din Rugăciunea Domnească este: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Prin aceste cuvinte creştinul are prilejul de a se smeri, cerând să i se ierte păcatele. Starea de păcătoşenie, mai mare sau mai mică, nu o poate contesta nimeni. Potrivit Sf. Ap. Ioan nimeni nu poate susţine că este fără de păcat, cu excepţia Mântuitorului Hristos: „dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi“. Toată cunoaşterea şi puterea Sf. Evanghelii se cuprinde în cererea : „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Astfel, mijlocul de a obţine iertarea păcatelor noastre este lăsat în puterea noastră şi el constă în a ierta altora, pentru a ni se ierta şi nouă. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat, Şi-a dat Sângele Său pentru iertarea păcatelor noastre. Tot spre iertarea păcatelor, Mântuitorul a instituit şi Sfintele Taine. Însă, vorbind despre păcatele noastre şi poruncindu-ne să ne cerem iertare, Domnul Hristos arată că iertarea noastră este legată de faptul de a ierta şi noi păcatele pe care alţii le-au fi făcut împotriva noastră: „că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre“. Fiind fiii aceluiaşi Tată ceresc şi având aceeaşi natură, este normal să ne amintim că se cuvine a ne lăsa însufleţiţi de sentimente de iubire, de îngăduinţă şi de blândeţe faţă de aproapele, care poate comite faţă de noi unele greşeli. Totuşi, dacă din îndărătnicie şi împietrirea inimii nu reuşim să avem puterea de a ierta pe cei care ne-au greşit, nu trebuie să ne oprim din a rosti această rugăciune. Căci dacă o rostim din inimă, Dumnezeu Se va îndura şi ne va da putere să biruim slăbiciunea firii şi să alungăm ura din inima noastră.