Micul catehism: Libertatea este un privilegiu al persoanelor care trăiesc în virtute şi har

Pentru a avea o viaţă morală şi plăcută lui Dumnezeu e necesar să fie respectate poruncile dumnezeieşti. Prin aceste porunci Dumnezeu Îşi arată voia Sa, după care trebuie să se călăuzească creştinul în viaţă, căci spune Mântuitorul: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui“.

Creştinii care ţin poruncile din iubire faţă de virtute sau faţă de Dumnezeu, şi nu de frică sau din interese personale, experiază libertatea cea în Hristos, ca fii ai lui Dumnezeu. Clement Alexandrinul a sesizat că lucrarea creştinului desăvârşit este aceea de a ocoli răul şi de a săvârşi binele nu de frică sau pentru răsplată, ci din dragoste de Dumnezeu. Astfel, în vreme ce începătorul ocoleşte păcatul fiindcă se teme de pedeapsă, cel desăvârşit îl ocoleşte dezinteresat şi ţine poruncile din dragoste de Dumnezeu. Adevărata libertate este condiţionată de cunoaşterea şi urmarea adevărului mântuitor, descoperit lumii de Fiul lui Dumnezeu. Despre această libertate le-a vorbit creştinilor Sf. Apostol Pavel: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei“. Respectarea poruncilor lui Dumnezeu menţine comuniunea cu El. Atunci când acestea nu sunt ţinute, voinţa omului acţionează independent de Dumnezeu, pierde comuniunea cu El, iar viaţa lui se reduce la o existenţă stricăcioasă, supusă păcatului. Astfel, omul se îndepărtează nu doar de Dumnezeu, ci şi de aproapele său, devenind robul propriei sale voi. Libertatea este un privilegiu al persoanelor care trăiesc în virtute şi har. Cine trăieşte în virtute şi har este liber, căci „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege“.