Micul catehism: Mândria este începutul păcatului

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 28 Martie 2008

Capitale sunt păcatele acelea care apar din firea omenească, slabită prin păcatul strămoşesc. Se numesc astfel, fiindcă înfăţişează cele mai de seamă căi ale voii păcătoase şi sunt rădacina celor mai multe păcate.

Cele şapte păcate capitale sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, pizma sau invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Mândria, care, după cuvântul Sf. Scripturi, izvorăşte din inima omului, este preţuirea de sine peste măsură şi atitudinea de superioritate sau de dispreţ fata de ceilalţi oameni. Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cat şi cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului. Cel ce se lasă cuprins de păcatul mândriei uită că tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocoteşte poruncile divine, se laudă numai pe sine, vorbeşte de rău pe altul, este făţarnic, se răzvrăteşte împotriva autorităţilor şi rânduielilor comunităţii. Sfântul Casian Romanul, vorbind despre acest păcat, spune: „Patima mândriei întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare şi înaltă, îl darâmă în întregime şi îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care, pentru mândrie, a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi impodobit cu toate virtuţile şi cu înţelepciune, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa“. Creştinul trebuie să se ferească şi să renunţe la păcatul mândriei, împodobindu-şi sufletul cu virtutea smereniei şi să se întărească sufleteşte prin post şi rugăciune. El trebuie să-şi aminteasca totdeauna că toată virtutea şi tot ce are el a primit de la Dumnezeu, după cum spune Sf. Ap. Pavel: „Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?“.