Micul catehism: Momente importante din Liturghia catehumenilor (VI)

Citirea Apostolului, adică a pericopei din Faptele sau epistolele Sf. Apostoli, semnifică trimiterea ucenicilor la propovăduire, fie că e vorba de prima trimitere, îndată după alegerea sau chemarea lor, fie pe cea definitivă, după Înviere, când le-a spus Mântuitorul: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura...“ (Matei 28, 19).

Cădirea sau tămâirea din timpul citirii Apostolului închipuie atât pe Sf. Apostoli, cât şi mireasma învăţăturii dumnezeieşti răspândite de ei în toată Biserica, după cuvântul Sf. Ap. Pavel: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale! Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier“ (II Corinteni 2, 14-15). După Sf. Simeon al Tesalonicului, această cădire simbolizează darul Sfântului Duh, oferit lumii prin Sf. Evanghelie. Citirea din Sf. Evanghelie închipuie arătarea deplină a Mântuitorului în lume, adică pe Domnul Hristos vorbind mulţimilor. De aceea, atât înaintea citirii, cât şi după citirea Sf. Evanghelii, strana, credincioşii răspund prin: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie“. Credincioşii rostesc aceste cuvinte ca şi cum L-ar saluta pe Însuşi Domnul Hristos. După citirea din Sf. Evanghelie şi după predică se rosteşte ectenia întreită, numită şi a cererii stăruitoare, în timpul căreia preotul slujitor citeşte în taină rugăciunea cererii stăruitoare. Textul acestei rugăciuni se găseşte în „Codicele Barberini“ (secolul al VIII-lea), de aceea se poate presupune că ectenia corespunzătoare făcea parte din rânduiala Sf. Liturghii înainte de această dată. Liturghia catehumenilor se încheie cu ectenia şi rugăciunea corespunzătoare pentru catehumeni, aceasta din urmă rostindu-se în taină. Închiderea uşilor împărăteşti după citirea Sf. Evanghelii şi închiderea dverei la sfârşitul ecteniei pentru catehumeni înlocuiesc închiderea uşilor bisericii care se practica, în vechime, după concedierea catehumenilor.