Micul catehism: Momentul aducerii Jertfei euharistice

Cuvântul „anafora“ înseamnă la origine: ridicare, înălţare, şi apoi: ofrandă, jertfă, pentru că aducerea jertfei se exprimă în mod concret prin actul ridicării în sus sau prin legănarea darului de jertfă, arătând prin aceasta că e oferit Divinităţii. În cadrul Sf. Liturghii care se oficiază în zilele noastre, anafora reprezintă acea parte compusă din rituri şi rugăciuni citite de preot (multe dintre ele sunt citite în taină de către preotul slujitor) care, în Liturghia Sfântului Ioan, se cuprind între cuvintele: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a Te lăuda... etc.“ şi ecfonisul: „Şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă a cânta...“.

Cuprinsul anaforalelor din toate Liturghiile creştine se poate diviza în patru părţi distincte: rugăciunea de laudă şi de mulţumire de la început sau marea rugăciune euharistică; Anamneza; Epicleza şi rugăciunile de mijlocire gene-rală pentru întreaga Biserică, numite şi diptice. În Liturghia Sfântului Ioan, rugăciunea de laudă şi de mulţumire de la începutul anaforalei ţine de la cuvintele „Cu vrednicie şi cu dreptate este...“ până la „Aducându-ne, dar, aminte de această poruncă mântuitoare...“. Prin marea rugăciune euharistică se exprimă în general mulţumirea sau recunoştinţa faţă de Dumnezeu, motivată de binefacerile pe care I le datorăm; în ea se prezintă toate momentele principale ale istoriei mântuirii, de la creaţie până la Înălţarea Mântuitorului la cer. Anamneza este a doua parte constitutivă a anaforalelor creştine; având ca punct de plecare porunca dată de Mântuitorul Sfinţilor Săi Apostoli, de a săvârşi pomenirea lucrării Sale („Aceasta faceţi întru pomenirea Mea...“), se face o scurtă enumerare a momentelor principale din istoria Răscumpărării, considerate ca temei şi justificare a aducerii Darurilor de pâine şi de vin din jertfa liturgică.