Micul catehism: Păcatul mâniei provoacă multă suferinţă

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 19 August 2008

Mânia este supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns.

Mânia este şi o lipsă a dragostei, căci: „Dragostea nu se aprinde de mânie“. Sf. Casian Romanul, vorbind despre mânie, zice că: „Mocnind ea tăinuit în inima noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea conştiinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvârşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască“. De aceea, Sf. Apostol Iacov îndeamnă pe credincios să fie: „Zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“. Mântuitorul ne spune că tot cel ce se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. Astfel, din orice pricină ar porni mânia, ea trebuie potolită, căci orbeşte ochii sufletului şi duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui său Abel. Comportamentul omului mânios devine dezordonat, lipsit de sens, are o purtare ciudată, pe care în mod normal ar dezaproba-o. Cei mânioşi sunt capabili de „porniri violente şi nestăpânite“ şi de „apucături rele“ şi nimeni n-ar putea „descrie chipul în care mânioşii dau drumul mâniei (...) ţipă, se sălbăticesc, se năpustesc cu tot atâta furie ca şi animalele (...); tot ce vede ajunge o armă în mâna furiei, arată Sf. Vasile cel Mare. Păstrând în suflet mânia, amintirea răului, ura, dorinţa de răzbunare, omul ajunge să se distrugă. De aceea, creştinul are responsabilitatea să se ferească de păcatul mâniei şi să lupte împotriva ei cu virtutea blândeţii, smereniei şi dragostei către aproapele. Pildă să fie Mântuitorul, Care în loc să se mânie pe cei ce-L huleau şi-L scuipau, Se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac“. Îndreptăţită este numai mânia împotriva gândurilor rele, împotriva patimilor şi a păcatelor, precum şi împotriva lenei, din care izvorăsc o serie de păcate.